English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Republica Moldova ar putea beneficia de asistenţă în cadrul Programului de Dezvoltare Profesională

Republica Moldova ar putea beneficia de asistenţă în cadrul Programului de Dezvoltare Profesională



CHIŞINĂU, 13 februarie 2019 — Experţi NATO, responsabili de implementarea Programului de Dezvoltare Profesională (Professional Development Programme- PDP), efectuează, în perioada 12-15 februarie curent, o vizită de lucru în Republica Moldova, în scopul evaluării posibilităţilor de extindere a programului respectiv în ţara noastră.

La Chişinău, managerul PDP, Marcin Koziel, şi Dominika Rihova, au avut o întrevedere cu Secretarul General de Stat, Radu Burduja, în cadrul căreia au analizat necesitățile identificate de către Ministerul Apărării pentru modernizarea sectorului de securitate și apărare și modalităţile de sprijin asigurate prin intermediul PDP.

De asemenea, oficialii au discutat despre importanța Programului, formatul PDP şi posibilitatea de implementare a acestuia în Republica Moldova.

Cei doi experţi se vor întâlni şi cu reprezentanţii Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Cancelariei de Stat, Ministerului Afacerilor Externeși Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informare și Securitate, pentru a le prezenta impactul şi beneficiile pentru ţări precum Georgia şi Ucraina. Activitatea este organizată cu sprijinul Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. 

De notat că Programul de Dezvoltare Profesională al NATO de consolidare a capacităților de asistență directă pentru sistemul de apărare și securitate are ca scop exercitarea controlului civil și democratic asupra forțelor armate. În prezent, de acest program beneficiază Ucraina, începând cu 2006, și Georgia — din 2009.

PDP vizează domenii precum pregătirea profesională și expertizarea angajaților civili din sectorul de securitate și apărare, facilitarea procesului de elaborare și implementare a reformelor în sectorul public și, în mod special, în cel al securității și apărării, familiarizarea și implementarea standardelor euro-atlantice, precum şi transmiterea expertizei occidentale în diferite domenii.

Regatul Unit al Marii Britani şi al Irlandei de Nord, Danemarca, Suedia, Norvegia, Polonia, România, Letonia, Lituania şi Estonia sunt cele mai active țări, care oferă asistență în cadrul PDP.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare