English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Studenţii militari, participanţi la competiţia internaţională „Cambrian Patrol 2019”, decoraţi cu distincţii ale Armatei Naţionale

Studenţii militari, participanţi la competiţia internaţională „Cambrian Patrol 2019”, decoraţi cu distincţii ale Armatei Naţionale



CHIŞINĂU, 12 noiembrie 2019 — Studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate (AMFA) „Alexandru cel Bun”, care în luna octombrie curent au câştigat medalia de argint la competiţia de patrulă militară „Cambrian Patrol 2019” din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, au fost decoraţi cu medaliile „Bărbăţie şi Curaj” şi „Pentru Cooperare” a Armatei Naţionale.

Distincţia a fost oferită de Secretarul de Stat în domeniul planificării bugetare, politici resurse și învățământ în domeniul milităriei, Vladimir Iliev, în semn de recunoştinţă şi apreciere a performanţelor tinerilor studenţi.

Vladimir Iliev i-a felicitat pe studenţii militari pentru succesele obţinute în cadrul competiţiei internaţionale, la care, în acest an, au participat 132 de echipe din 34 de țări, specificând că prin prestaţia lor, aceştia au făcut cunoscută Academia Militară, dar şi Republica Moldova la nivel internaţional. „Prin prezenţa voastră la unul dintre cele mai dificile și prestigioase evenimente militare din lume, aţi reuşit să vă testaţi disciplina, pregătirea şi rezistenţa fizică. Mă bucur că şi în acest an aţi revenit acasă cu un loc de frunte, ceea ce demonstrează că v-aţi antrenat asiduu şi aţi depus efort ca astăzi noi, conducerea Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale, să ne mândrim cu performanţa voastră”, a spus Secretarul de Stat Iliev.

De menţionat că aceasta este cea de-a doua medalie de argint obţinută de studenţii AMFA la „Cambrian Patrol”.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare