English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministrul Apărării Alexandru Pînzari și viceprim-ministra pentru Reintegrare Cristina Lesnic au inspectat posturile ilegale instalate de Tiraspol în unele localități din raionul Dubăsari (video)

Ministrul Apărării Alexandru Pînzari și viceprim-ministra pentru Reintegrare Cristina Lesnic au inspectat posturile ilegale instalate de Tiraspol în unele localități din raionul Dubăsari (video)



CHIȘINĂU, 3 iulie 2020 — Ministrul Apărării Alexandru Pînzari, împreună cu viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a efectuat astăzi o vizită de lucru în localitățile de pe platoul Cocieri, pentru a se documenta cu situația creată în rezultatul instalării de către Tiraspol a posturilor ilegale de control și, respectiv, interzicerii circulației cetățenilor între cele două maluri ale Nistrului. Decizia de a merge în regiunea respectivă a fost luată după ce Biroul pentru Reintegrare a primit multiple sesizări din partea cetățenilor potrivit cărora, începând cu 1 iulie curent, un număr impunător de persoane nu pot ieși din regiunea transnistreană.

În cadrul vizitei, oficialii s-au întâlnit cu pacificatorii din regiune și s-au familiarizat cu situația reală din teren. Totodată, aceștia au verificat repetat caracterul acțiunilor Tiraspolului și problemele cu care se confruntă cetățenii din această zonă.

Ministrul Apărării a discutat cu reprezentanții Chișinăului în forțele de menținere a păcii, care au primit indicații să documenteze în timp util acțiunile Tiraspolului și ulterior, să sesizeze organele de drept pentru a fi calificate din punct de vedere legal.

La rândul său, Cristina Lesnic a menționat: „Aceste persoane blochează circulația cu diferite instalații și automobile și încearcă să-și atribuie prerogative ilegale de control și evidență a persoanelor. Am vrut să ne documentăm la fața locului cu acțiunile unilaterale ale Tiraspolului și să sesizăm în mod repetat mediatorii și observatorii în procesul de reglementare transnistreană în legătură cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului și a documentelor statutare de către Tiraspol”.

Potrivit Biroului pentru Reintegrare, în perioada situației de urgență provocată de pandemia de COVID-19, Tiraspolul a instalat unilateral nu mai puțin de 37 de posturi de control ilegale în jurul localităților subordonate autorităților constituționale. Astfel de acțiuni împiedică libera circulație a circa 50 de mii de locuitori din 11 localități și intenționat tensionează situația din Zona de Securitate. Măsurile respective au generat mai multe proteste și blocarea podului Râbnița-Rezina, dar și plângeri referitor la imposibilitatea de deplasare, inclusiv în localitățile Dubăsari și Varnița, și pe barierele impuse la libera circulație de către Tiraspol.

Una dintre cele mai afectate zone este Platoul Cocieri, localitățile situate aici fiind încercuite de posturi mobile și fixe instalate ilegal de către Tiraspol, cu prezența așa-zișilor grăniceri.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare