English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Noua reprezentantă de țară a organizaţiei UN Women în Republica Moldova, la Ministerul Apărării

Noua reprezentantă de țară a organizaţiei UN Women în Republica Moldova, la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 19 octombrie 2020 — Ministrul Apărării Alexandru Pînzari a avut o întrevedere cu noua reprezentantă de țară a organizaţiei UN Women în Republica Moldova, Dominika Stojanoska.

Oficialul a felicitat-o pe reprezentanta UN Women cu prilejul desemnării în funcţie şi i-a urat succes în exercitarea mandatului. Totodată, Alexandru Pînzari şi-a exprimat convingerea că cele două instituţii vor continua să colaboreze la implementarea Memorandumului de înțelegere între Ministerul Apărării și Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), semnat la 17 iulie 2018.

În cadrul dialogului, ministrul Apărării a mulţumit organizaţiei pentru sprijinul acordat în domeniul promovării femeilor în sectorul de securitate şi apărare, precum şi egalităţii de gen, prin implementarea Rezoluţiei 1325, aplicării documentelor de politici sectoriale în domeniul egalităţii de gen, instruirii efectivului militar şi civil, precum şi pentru asistenţă la lansarea şi dezvoltarea Asociaţiei Femeilor din Armata Națională.

La rândul său, Dominika Stojanoska a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru realizarea acţiunilor comune cu referire la agenda „Femeile, Pacea și Securitatea”, un angajament important pe care ţara noastră şi l-a asumat în cadrul colaborării internaţionale pe acest segment.

La finalul întrevederii, reprezentanta UN Women în Republica Moldova a oferit Asociației Femeilor din Armata Națională un lot de tehnică destinat pentru asigurarea comunicării eficiente între membrele AFAN la ședințele de lucru desfășurate în situații de criză.

În anul 2018, Republica Moldova a aprobat primul său Program naţional și Plan de de Acţiuni pentru implementarea Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea. Pentru realizarea obiectivelor în domeniu, stabilite la nivel naţional, Ministerul Apărării și-a elaborat propriul Plan instituţional.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare