English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Cei mai buni ostaşi menţionaţi pentru merite

Cei mai buni ostaşi menţionaţi pentru merite



CHIŞINĂU, Iunie 27, 2011 — Cei mai demni militari ai Armatei Naţionale au fost menţionaţi cu diplome, scrisori de mulţumire, distincţii şi grade militare. Toate aceste menţiuni au fost acordate militarilor fruntaşi din garnizoana Chişinău, care au încheiat stagiul militar în Armata Naţională în decurs de 12 luni.

30 dintre cei mai disciplinaţi şi exemplari militari în termen au fost trecuţi în rezervă în acorduri de fanfară militară. Conducerea Armatei Naţionale a oferit cu acest prilej insigna „Militar Eminent”, grade militare şi menţiuni în cadrul unui eveniment la care au asistat şi părinţii militarilor trecuţi în rezervă.

Generalul de brigadă, Iurie Dominic, şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandantul Armatei Naţionale, a declarat că militarii care au îndeplinit conştiincios obligaţiunile lor în decursul stagiului militar merită să fie apreciaţi la justa valoare.

„Vă adresez felicitări cordiale pentru serviciul militar îndeplinit impecabil pe parcursul celor 12 luni în Armata Naţională. V-aţi făcut datoria de militari onest şi cu devotament şi vă exprim recunoştinţa pentru felul exemplar în care aţi însuşit arta militară”, a accentuat generalul Dominic, care a adresat felicitări şi părinţilor prezenţi la ceremonia de înmînare a distincţiilor.

„Cei care aţi purtat ţinuta militară, aţi devenit mult mai ordonaţi şi responsabili, iar acest fapt o să vă fie de un real folos în viaţă. Din numele conducerii Armatei Naţionale, mulţumesc conducătorilor de toate nivelurile care şi-au conjugat eforturile în vederea instruirii şi educării militarilor”, a specificat Dominic.

Trecerea în rezervă a militarilor care au îndeplinit stagiul militar în Armata Naţională se desfăşoară în paralel cu încorporarea de primăvară în Forţele Armate. Încorporarea a demarat oficial la 26 aprilie şi se va încheia la 30 iulie. În perioada de referinţă în Armata Naţională vor fi încorporaţi 1125 de tineri.

În luna mai 2011, alţi 50 de militari în termen din garnizoana Chişinău au fost menţionaţi pentru merite în serviciu în prezenţa părinţilor şi efectivului.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare