Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militari cu acte în regulă

Militari cu acte în regulă



CHIŞINĂU, Noiembrie 25, 2011 - Efectivul de militari în termen, încorporat în Armata Naţională în toamna curentă, a absolvit vineri, 25 noiembrie, Cursul de pregătire militară iniţială. Certificatele de absolvire au fost înmînate celor 467 de tineri soldaţi în cadrul ceremoniilor oficiale, desfăşurate în brigăzile "Moldova" din oraşul Bălţi şi "Dacia" din Cahul.

La eveniment, alături de comandamentele celor două unităţi, efectivul în termen şi prin contract, au participat veterani de război, preoţi militari şi reprezentanţi civili.

Potrivit locotenent-colonelului Octavian Varzari, şef interimar J7 Direcţia Instruire Întrunită şi Doctrine, Marele Stat Major al Armatei Naţionale, instruirea iniţială a tinerilor soldaţi are ca obiectiv pregătirea militară generală pentru executarea misiunilor de luptă şi se desfăşoară de patru ori pe an, cu o durată de şase săptămîni.

Locotenent-colonelul Varzari a specificat că instruirea se desfăşoară în două etape. Jumătate din orele de studiu soldaţii le-au făcut în sălile de clasă, unde au însuşit pregătirea tactică, instrucţia de front, regulamentele militare, pregătirea fizică şi alte discipline. Orele practice s-au desfășurat la centrele de instrucţie, care au inclus şi un curs de supravieţuire.

După ceremonia de absolvire, ostaşii au plecat în concediu pentru trei zile, după care vor fi repartizaţi în unităţile Armatei Naţionale.

Instruirea iniţială reprezintă un program modern de pregătire a militarilor şi se desfăşoară centralizat. El a fost pus în aplicare în primăvara anului 2010 și urmărește înlocuirea programelor vechi, depăşite de timp, care s-au dovedit a fi ineficiente.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare