Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Publicaţii  Geniştii: Războinici pe timp de pace

Geniştii: Războinici pe timp de pace




29 noiembrie 2011. Ora 10.00. La Ministerul Apărării (MA) parvine informaţia că în s. Bumbăta, r. Ungheni, au fost descoperite câteva obiecte explozive. Pentru executarea misiunii este detaşat un echipaj de deminare din Batalionul Geniu. În scurt timp, căpitanul Sergiu Colţa raportează că grupul este pregătit să se deplaseze în teren. La faţa locului, geniştii depistează patru mine de aruncător, calibrul 82. Patru ore mai târziu, şeful echipei raportează că muniţiiile neexplodate au fost dezamorsate, transportate într-un loc sigur şi neutralizate.

Maiorul Serghei Chilivnic e de statură medie, dar lat în spete. Are mers apăsat, dar săltăreţ. Face paşi egali, aproape mari. Când urcă scările, păşeşte câte două trepte, de parcă n-ar vrea să-şi „strice” mersul obişnuit. În biroul militarului, dulapul metalic din stânga te atenţionează: „Nu te băga — mine”. Un pic mai sus de colţul drept al dulapului, de perete stă agăţată o placă neagră de care e prins un hârleţ mic. Pare un suvenir. Mai mult de jumătate din peretele frontal e acoperit de două hărţi imense. Dintre cele 4 mese, aranjate parcă aleatoriu, aparent doar la două se lucrează. Una dintre acestea este a maiorului Serghei Chilivnic, specialist principal în Secţia Geniu din cadrul Comandamentului Forţelor Terestre, tot el persoana care a coordonat operaţiunea de la Bumbăta.

„Evident, până a ajunge în funcţia asta, am fost şi eu mititel şi am umblat şi eu pe dealuri”, spune pe un ton glumeţ maiorul. Acum, acesta conduce subunităţile de geniu şi, de doi ani deja, stă în spatele mai tuturor misiunilor de deminare de pe teritoriul R. Moldova.

De câte ori greşeşte genistul?

Despre meseria de genist se spune că ar fi una dintre cele mai periculoase, pentru că acesta îşi riscă viaţa aproape zilnic, fără a avea dreptul la cel puţin o greşeală. „Ştiţi vorba ceea — genistul greşeşte o singură dată. Noi, când facem glume, spunem că genistul greşeşte de două ori — când îşi alege meseria şi când se însoară, ne spune, râzând, Serghei Chilivnic. În rest, nu prea avem glume, deoarece pe seama acestor chestii nimeni nu face glume”, continuă maiorul, pe un ton devenit grav.

„Pun pariu cu cine vreţi că meseria de genist e cea mai periculoasă din Moldova. Noi îndeplinim misiuni de luptă pe timp de pace. În 20 de ani de la formarea Armatei Naţionale, am depistat şi am neutralizat 20 mii de muniţii. De fapt, asta înseamnă cam tot atâtea vieţi salvate. Or, dacă obiectul explozibil e găsit de un civil, nimeni nu poate spune ce se poate întâmpla”, explică maiorul Chilivnic.

În şase raioane — risc sporit

De fapt, explicaţiile maiorului nu sunt fără suport factologic. Potrivit datelor MA, din 1992 şi până în prezent, 26 de persoane au fost rănite, în timp ce alte 21 şi-au pierdut viaţa în urma deflagraţiei obuzelor depistate. Printre cei decedaţi, se numără şi 7 copii, dintre care 2 au murit în anul curent. Anume din acest motiv MA, cu suportul financiar al OSCE, a tipărit şi distribuit, recent, mai multe pliante prin care informează populaţia despre tipurile de muniţii care se depistează cel mai des pe teritoriul R. Moldova şi o îndeamnă să urmeze câteva reguli simple: să nu atingă obiectul exploziv depistat, să nu facă focul în preajma lui, să marcheze locul aflării şi să anunţe poliţia sau autorităţile locale. Totodată, zona trebuie să fie păzită, pentru a evita apropierea altor persoane.

Potrivit MA, raioanele cu risc major în care cetăţenii pot depista muniţii sunt Ungheni, Orhei, Criuleni, Anenii Noi, Căuşeni şi Ştefan-Vodă, iar cele cu risc mediu sunt Călăraşi, Nisporeni, Străşeni, Chişinău, Hânceşti şi Ialoveni.

Deşi majoritatea raioanelor în care cel mai des se depistează muniţii se află la „graniţă” cu autoproclamata rmn, maioriul Serghei Chilivnic spune că acest lucru nu se datorează războiului din 1992. „Pe aici a mers operaţiunea Iaşi-Chişinău din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Foarte multe obiecte explozive se depisetează în special la Ştefan-Vodă. Eu însumi sunt din Ştefan-Vodă”, remarcă maiorul. „Acolo... Iată, noiembrie, Ştefan-Vodă, spune genistul în timp ce se uită pe una dintre foile pe care le are pe masă, 1, 2, 3, 4, 5, 6... din 15 (misiuni de deminare — n.r.) sunt din Ştefan-Vodă, numai în luna asta, până pe 25”.

Victime şi printre militari

Nici militarii nu lipsesc din statistica neagră a MA. Potrivit informaţiei oferite de Alexandru Josan, şeful Serviciului Relaţii Publice, 10 militari din rândul contingentului Forţelor de Menţinere a Păcii ale R. Moldova au avut de suferit din cauza minelor. Doi dintre aceştia au decedat, iar ceilalţi opt s-au ales cu un picior sau chiar ambele picioare amputate. S-a întâmplat în perioada august 1992 — ianuarie 1993, în timpul misiunii de curăţire a teritoriului R. Moldova în urma conflictului armat din stânga Nistrului. Şi contingentele Forţelor de Menţinere a Păcii ale Federaţiei Ruse şi regiunii transnistrene au înregistrat atunci victime — o persoană moartă şi şapte rănite grav.

Serghei Chilivnic spune că geniştii consideră minele de aruncător drept cea mai periculoasă muniţie neexplodată, tot ele fiind şi obiectele explozive descoperite cel mai des. „Vedeţi, explică maiorul, în timp ce ne arată la calculator o poză cu mine de aruncător găsite în R. Moldova, corpul minei e ruginit, dar focosul este într-o stare foarte bună. El e făcut dintr-un material care nu rugineşte şi, din acest motiv, focosul este permanent în acţiune, mai ales dacă a fost trecut prin canalul ţevii şi este armat (adică, mina a fost lansată, dar, din varii motive, nu a explodat — n.r.). Mai departe sunt grenadele. Şi ele sunt periculoase. Deseori, acestea sunt găsite fără inel de siguranţă, iar corpul, care e din tablă, e deja ruginit şi nu ştii când poate exploda”.

Deşi nu se află în top, bombele de avion nu sunt mai puţin periculoase, mai ales că sunt voluminoase. Pur şi simplu, ele sunt depistate mult mai rar. Anume cu un atare tip de bombă „s-a şi întâlnit” maiorul Chilivnic, acum câţiva ani, când, deşi spune că nu i-a fost frică, recunoaşte că, cel puţin, s-a simţit în pericol.

„M-am simţit în pericol”

„Fusese depistată o bombă de aviaţie, prin 2006, şi asta a fost la Căuşeni, lângă un sat... Acuşi vă spun şi satul”, ne asigură maiorul, în timp ce se ridică de la masă şi începe a căuta localitatea cu pricina pe una dintre cele două hărţi enorme din spatele lui. „La... Cârnăţeni”, spune Serghei Chilivnic, după câteva secunde de căutare.

Genistul îşi aminteşte că plouase abundent şi în malul unei râpi de la marginea satului ieşise la suprafaţă o bombă de vreo 80 kg. „Ele au o rază de acţiune de până la 1000 m. Dar, dacă o îngropi frumuşel, nu are o rază de acţiune atât de mare”, ne asigură maiorul Chilivnic. „Atunci, bomba nu putea fi distrusă pe loc, pentru că erau case prin preajmă. Dacă am fi explodat-o acolo, era bâja cu prima casă”, îşi aminteşte maiorul. Ulterior, însă, după ce a stabilit că focosul nu era pornit şi că bomba era transportabilă, munca geniştilor a fost pusă la grea încercare de rădăcinile copacilor, care înfăşuraseră, parţial, bomba de avion. „Anume în momentele acelea, când tăiam rădăcinile şi când am scos-o, într-adevăr m-am simţit în pericol”, recunoaşte Serghei Chilivnic.

„Nu trebuie să te temi de lucrul tău”

Deşi consideră frica drept o stare firească pentru orice om, maiorul Chilivnic consideră că un genist n-are de ce să se teamă, dacă îşi cunoaşte meseria. „Tu eşti sigur că nu se va întâmpla nimic, pentru că faci totul corect. Cum este şi o vorbă: nu ştii — nu atinge, dar dacă ştii, mai gândeşte-te, poate încă nu ştii totul. Frica e ceva firesc, dar nu trebuie să te temi de lucrul tău”, afirmă cu tărie genistul.

Şi dacă cineva crede că orice ieşire în misiunile de deminare care implică un anumit risc, fie şi unul minor, este însoţită de vreo urare specifică sau un ritual, atunci maiorul Serghei Chilivnic îl dezamăgeşte. Ceea ce pentru cineva e un caz ieşit din comun, pentru genişti este o rutină. „Nu avem noi urale. Vedeţi că asta deja ne-a intrat în obişnuinţă. Aşa ne e lucrul”, spune Chilivnic.

Cu toate acestea, maiorul recunoaşte că acum, când practic doar coordonează acţiunile de deminare, îşi face griji pentru cei pe care îi trimite în misiune. „Chiar dacă sunt sigur de ei, de fiecare dată am emoţii şi aştept sunetul lor, ca să-mi raporteze că totul s-a terminat cu succes. Cum s-ar spune, sunt băieţii mei şi lucrează acolo nu pentru mine, ci pentru popor”, zice Serghei Chilivnic pe un ton grijuliu, dar ferm. „Atunci când pleacă, le doresc succes, iar când vin, le mulţumesc. Sincer vă spun”, îşi încheie gândul maiorul.

Război încontinuu

De la independenţă încoace, geniştii, cei despre care se spune că sunt un aliaj de curaj şi minte, iar calmul este calitatea lor cea mai importantă, n-au prea avut timp să stea cu mâinile în sân, statistica MA privind obiectele explozive neutralizate fiind un exemplu mai mult decât grăitor.

„Nu ştiu dacă e drept, dar din bătrâni se spune că, tot ce nu-i al lui, pământul împinge la suprafaţă. Poate din această cauză, cu anii se depistează tot mai multe obiecte explozive”, spune Serghei Chilivnic.

Totodată, maiorul nu poate spune când geniştii vor da bătălia finală cu muniţiile neexplodate. „Ştiţi vorba ceea — până când nu este îngropat ultimul soldat, războiul nu se consideră terminat. Dacă am sta, bunăoară, un an şi n-am ieşi nici o dată la deminare, aş putea spune că, gata, s-a terminat războiul (zâmbeşte). Dar nu cred că în timpul apropiat se va întâmpla acest lucru”, conchide genistul, pe un ton devenit deodată grav, chiar trist, parcă.

Despre....

...şcoală
Maiorul Serghei Chilivnic spune că şi-a dorit din copilărie să devină militar, dar soarta a fost cea care „l-a repartizat” în trupele de geniu. „Când m-am dus la armată, am fost numit în funcţia de genist-cercetaş. De aici s-a şi început toată cariera mea de genist”, relatează Chilivnic.

Ulterior, acesta a urmat cursurile Şcolii militare din Kameneţ Podolscki, Ucraina, pe care a absolvit-o în 2003 şi de unde a revenit în ţară cu gradul de locotenent în arma geniu. „Am fost trimis la studii de Ministerul Apărării în baza acordurilor de colaborare dintre ministere. Şi am venit în Batalionul de geniu din Negreşti, Străşeni”, explică maiorul.

„În R. Moldova, şcoală militară de geniu nu există. Dar... da, eu am învăţat cinci ani, dar asta nu înseamnă că ştiu totul. Deminarea înseamnă un alt specific, e altceva decât am învăţat eu la şcoala militară. Şi, pentru asta, sunt cursuri specializate pe care le facem şi noi, aici, în ţară”, mai spune Serghei Chilivnic.

...costum
În funcţie de misiunie, geniştii aleg între două tipuri de costume: uşoare şi grele, ultimele cântărind vreo 35 kg. „Cel greu e mai protejat, iar cel uşor are o protecţie mai slabă”, explică maioriul Serghei Chilivnic. Deşi recunoaşte că în costumul cu protecţie mai mare e foarte greu şi incomod de lucrat, maiorul spune că, „în orice caz, trebuie să fii îmbrăcat din cap până-n picioare”.

Totodată, Serghei Chilivnic recunoaşte şi faptul că, deşi costumul oferă un anumit grad de protecţie, integritatea genistului depinde de mai mulţi factori. „Siguranţa de protejare depinde de distanţa la care te afli faţă de obiectul explozibil. Dacă eşti foarte aproape, iar cantitatea de explozibil este foarte mare, nu te scapă nici costumul, nici nimic. Explodează maşini întregi, tancuri... Cu cât mai departe eşti, cu atât e mai sigur”, conchide genistul.

...pelicula „The Hurt Locker
Deşi, în opinia sa, pelicula este una interesantă, iar multe scene sunt ca cele reale, un lucru i-a displăcut maiorului Chilivnic. „Băiatul ăsta... (sergentul William James, interpretat de actorul Jeremy Renner — n.r.) avea prea mult fanatism într-însul. Totuşi, se vede că el este un profesionist foarte bun.

De regulă, geniştii nu fac aşa lucruri cum făcea el — se vâra peste tot locul, când avea posibilitatea să trimită robotul. Eu consider acest lucru o nebunie. Sunt procedurile standard după care acţionează fiecare genist în câmp — este şeful, locţiitorul acestuia, geniştii simpli. Ce zice şeful grupei, ceilalţi trebuie să îndeplinească şi fiecare acţiune se coordonează. Lucrul cu obiectele explozive este unul foarte periculos şi, dacă nu procedezi corect, rezultatul poate fi altul. Eu, când fac şedinţe practice, permanent spun că totul se face la comandă. Fără comandă, nu se mişcă nimeni”, explică genistul.

...Irak
Maiorul Serghei Chilivnic a fost şi el în Irak (în 2004-2005 [6 luni] şi în 2008 [4 luni]), dar, spre deosebire de eroii din „The Hurt Locker”, misiunea lui era alta. „Noi acolo lucram ca şi în R. Moldova — la colectarea şi neutralizarea obiectelor explozive standard (produse la uzină — n.r.), şi nu improvizate prin maşini-capcană, pe drumuri, cum arată în filme. În urma atacurilor aeriene asupra depozitelor cu armament ale lui Saddam Hussein foarte multe muniţii erau zvârlite prin câmpuri, foarte multe”, relatează genistul.

Îl întreb dacă şi-ar mai dori să meargă în Irak. „Mmmm... nu ştiu... aş vrea, spune Serghei Chilivnic, parcă nesigur. Înţelegeţi, lucrul ăsta e foarte interesant. În film, drept s-a spus — te trage (maiorul se referă la motto-ul peliculei ‚The Hurt Locker’, care este un citat din cartea ‚Războiul este o forță care ne dă un scop’, scrisă, în 2002, de corespondentul de război al cotidianului New York Times, Chris Hedges: ‚Agitația bătăliei este o dependență puternică şi deseori letală, pentru că războiul este un drog’ -n.r.). Adrenalina se ridică când lucrezi, faci ceva. Nu ştiu... poate a intrat deja în sânge, nu pot să vă spun”.



 http://www.zdg.md/social/genistii-razboinici-pe-timp-de-pace
© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare