English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Publicaţii  Au revenit acasă! Militarii moldoveni au îndeplinit cu succes misiunea din Kosovo

Au revenit acasă! Militarii moldoveni au îndeplinit cu succes misiunea din Kosovo



Mândri, falnici și plini de entuziasm! Așa arată militarii celui de-al șaselea contingent al Armatei naționale, care s-au întors din misiunea KFOR. Cei 41 de ofițeri au fost întâmpinați de familii și prieteni, după șase luni de așteptare. Comandamentul le-a mulțumit într-un cadru solemn pentru efortul și rezultatul obținut în misiune.

Mame, frați și prieteni au trăit momente de emoție profundă, când după atâtea nopți nedormite și atâta dor i-au revăzut, în sfârșit, pe militari acasă. Vii și nevătămați.

— Nici nu pot să vă redau. Așa un dor mare am avut de fiul nostru, ne mândrim cu el foarte mult, îl iubim. Îi mulțumesc Domnului că este lângă noi.

— E o mare realizare pentru dumnealui, se vede că e foarte bucuros și mândru. De aceea, noi tot suntem mândri de el. Ne bucurăm că a ajuns cu bine acasă.

Militarii recunosc că în pofida bărbăției neîndoielnice, care îi caracterizează, mai greu decât misiunile, uneori imposibile, pe care le aveau de îndeplinit, a fost dorul de acasă.

„Am căpătat o experiență destul de bună pe care pot să o aplic și aici. Foarte liber mă simt, extraordinar. În ultimul timp, chiar am așteptat, chiar nu putea dormi în ultima vreme. Îmi era dor de casă, dor de părinți, dor de frate, de toți cei dragi”, a dezvăluit Petru Ursu, militar.

„Misiunea a fost ușoară din punct de vedere profesional, dar dorul de casă ne-a îngreunat puțin activitatea pe care am depășit-o. Lucrul nostru constă în cercetarea și curățarea terenurilor de obiecte explozive. Frică toți au, dar am fost încredințat și am făcut lucrul cu succes”, a povestit Leonid Rață, militar.

Comandantul contingentului KFOR-6, Constantin Câșleanu, a raportat misiunea îndeplinită: „Pe parcursul celor 6 luni, în misiunea din regiunea Kosovo, efectivul Armatei Naționale a depus efort și a demonstrat profesionalism pentru îndeplinirea sarcinilor puse în fața militarilor Moldovei. Domnule, viceministru al Apărării vă raportez că misiunea de menținere a păcii în Kosovo a fost executată”.

Viceministrul Apărării, Gheorghe Galbura, le-a mulțumit militarilor pentru efortul depus în Kosovo: „Au demonstrat că Republica Moldova este un partener de nădejde în spatele acestei reușite stau mii de ore de pregătire pe poligoanele din Republica Moldova, dar și peste hotarele ei. Suntem mândri de dumneavoastră. Bine ați venit acasă, dragi militari”.

Cel de-al șaselea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în misiunea KFOR pe 5 decembrie 2016. Timp de șase luni, militarii au executat misiuni de securitate și pază a obiectivelor militare și de patrulare, iar geniștii au fost implicați în misiuni de cercetare a terenurilor.

Decizia de detaşare a militarilor moldoveni în operaţiunea KFOR din Kosovo a fost aprobată de Parlament pe 1 noiembrie 2013. Primul contingent moldovenesc a plecat în Kosovo pe 8 martie 2014.



 http://www.realitatea.md/au-revenit-acasa--militarii-moldoveni-au-indeplinit-cu-succes-misiunea-din-kosovo--video-_59051.html
© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare