English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Publicaţii  Aplicații militare de amploare la Baza Armatei Naţionale de la Bulboaca

Aplicații militare de amploare la Baza Armatei Naţionale de la Bulboaca



Aplicații militare de amploare la Baza Armatei Naţionale de la Bulboaca. Aproximativ 70 de ostaşi din trupele speciale moldoveneşti, din România și SUA participă, timp de o lună, la un exercitiu militar. Soldaţii au trebuit să facă faţă unor situații riscante.

Una din misiunile militarilor a fost de a distruge inamicul baricadat în interiorul unei clădiri.

„Păstrarea elementului surpriză până la ajungerea în preajma obiectivului și apoi intrarea în forță, practic a detașamentului pentru neutralizarea elementului insurgent”, a comunicat militarul din România, Cătălin Bocăneț.

O altă probă de foc a fost supravețuirea într-o pădure, în condiții extreme.

„Astfel de exerciții contribuie la sporirea și întărirea cooperării, nu numai la nivel interpersonal, dar și între armatele țărilor noastre”, a menţionat ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

În cadrul evenimentului, a fost organizată și o expoziție de arme din dotarea armatei române și a țării noastre.

Armata Naţională participă la exercițiul „Joint Combined Exercise Training” începând cu anul 2009.



 http://www.canal3.md/ro/aplicatii-militare-de-amploare-la-baza-armatei-nationale-de-la-bulboaca_49887.html
© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare