English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  O zi din viața celui mai tânăr militar plecat în misiunea KFOR în Kosovo: „Îmi place meseria de apărător al Patriei”

O zi din viața celui mai tânăr militar plecat în misiunea KFOR în Kosovo: „Îmi place meseria de apărător al Patriei”



În fiecare zi la 6 dimineața Igor își îmbracă uniforma de militar. Are trei la schimb, iar de mai bine de patru luni de când s-a alăturat misiunii din Kosovo, tânărul a dat uitării hainele de civil. Își pune pe cap inconfundabila beretă albastră, reprezentantivă pentru militarii moldoveni, și așteaptă instrucțiunile. 41 de ofițeri și subofițeri fac parte din Contingentul KFOR-7 al Armatei Naţionale, detașat în Kosovo pe 5 iunie curent, iar Igor Vîrlan este cel mai tânăr dintre ei. La cei 22 de ani, tânărul conștientizează însă că practică cea mai nobilă meserie din lume. El este un apărător al patriei.

Sunt mai bine de două decenii de la războiul care a marcat cu sânge rivalitatea etnică între sârbi și albanezi, iar în consecință a dus la destrămarea Iugoslaviei. În acest context, pentru menținerea păcii în regiune și pentru evitarea escaladării tensiunilor în Balcani, începând cu 1999, trupele KFOR — forța militară NATO — desfășoară misiuni de pacificare în Kosovo, cu toate că militarii au fost pregătiți inițial pentru operațiuni de luptă.

41 de berete albastre ale Armatei Naționale

militar7

În 2014, Parlamentul Republicii Moldova a decis ca militarii moldoveni să se alăture reprezentanților altor 31 de naţiuni din cadrul Uniunii Europene, NATO şi ţărilor partenere, care vor să restabilească viaţa paşnică în Kosovo. Tot atunci a fost detașat primul contingent de militari. Doritori au fost mulți, însă doar cei mai buni au putut pleca. Aleși pe sprânceană, militarii trebuie să fie oneşti, fermi şi prietenoşi. Este absolut necesar ca toţi cei implicaţi să fie capabili să comunice fluent în limba engleză.

Contingentul KFOR-7 al Armatei Naţionale a fost detașat în Kosovo pe 5 iunie curent și este format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de militari, care execută misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare. Acest efectiv este comandat de locotenent colonelul Andrei Țaranu. Cei 41 de ofițeri și subofițeri vor petrece șase luni în Kosovo, iar pentru fiecare zi, militarii sunt remuneraţi cu 50 de dolari pe zi, adică 1.500 de dolari pe lună. Asta în condiţiile în care, în Moldova, salariul unui ofiţer nu atinge nici a patra parte.

Militarii moldoveni sunt recunoscuți după beretele albastre și uniforma Armatei Naționale pe care o poartă cu mândrie. Un grup de jurnaliști a mers la baza multinaţională „Camp Vilaggio Italia”, din localitatea Pech, Kosovo, unde militarii noștri exercită mai multe misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare.

Cel mai tânăr apărător al țării: „Orice decizie te poate costa viața”

Așa am reușit să-l cunosc pe cel mai tânăr militar din contingentul KFOR −7, Igor Vîrlan, în vârstă de 22 de ani, originar din Criuleni. După cele patru luni petrecute în prima sa misiune, tânărul se poate mândri cu o experiență interesantă acumulată în Kosovo. Dorința de a se înrola în armată i-a venit spontan, atunci când a participat la jurământul militar al unui prieten. Pe atunci, la cei 17 ani ai săi, a fost impresionat de dedicația, entuziasmul și devotamentul tinerilor pentru care apărarea Patriei era cea mai sfântă misiune.

militarKK

Mi-a plăcut această meserie și anume să fiu apărător al țării. Părinții mei erau bucuroși că am făcut această alegere. Primul an de armată a fost greu, am avut multe misiuni de îndeplinit, însă începutul e mereu dificil. Trebuie să muncești mult și să demonstrezi că ai capacitățile necesare. Asta m-a motivat să cresc în cariera militară, iar pentru succesele obținute am ajuns să am o misiune în KFOR”, a menționat Igor Vîrlan.

militar3

militar4

În ceea ce privește calitățile militarului, tânărul a spus că trebuie să te naști cu spiritul patriotic. Este important să fii curajos, iar logica trebuie să funcționeze ca un motoraș, pentru că orice decizie te poate costa viața.

Baza militară e un mic orășel

Fiecare zi pentru militarii de aici începe la șase dimineața. După micul dejun, contingentul se întrunește în ședință, iar apoi merge în misiune. Baza militară pare a fi un mic orășel desprins de realitate, dotat cu toate condițiile de trai decent: săli de sport, teren de fotbal și baschet, locuri de agrement, iar bucătăria este cu specific italian. „Prima sarcină pe care am avut-o aici în Pech a fost să ies într-o patrulare la mănăstirea ortodoxă sârbă Visoki Deceani, aflată în patrimoniul UNESCO.”

„Aici am făcut cunoștință cu colegii din alte țări: Italia și Austria. Încercăm să fim cei mai buni, este motivația de a arăta că militarii moldoveni sunt profesioniști în ceea ce fac”, a mai adăugat tânărul.

militar5

Tânărul are la schimb trei uniforme de militar, iar hainele de civil le-a dat uitării deja de mai bine de patru luni de când se află în misiune în Kosovo. Dorul de casă e cea mai grea misiune din aceste șase luni. Doar mesajele și convorbirile prin rețelele de socializare le mai alină sufletul militarilor noștri. „Eu încă nu am familie, dar am trăit emoții de fericire alături de colegii mei. Am colegi cărora li s-au născut copii și ei încă nu au văzut bebelușii, decât în fotografii. Pentru mine încă e ușor...”, spune Igor.

militar2

militar

În pofida tuturor greutăților, militarii înțeleg importanța acestor misiuni care contribuie enorm la creșterea lor profesională și la experiența acumulată. „Putem spune că aceste misiuni sunt de bază. Chiar dacă este o misiune de menținere a păcii, aceasta ne pregătește destul de bine pentru cele din viitor, care ar putea presupune și implicare directă... Deprindem niște abilități ce țin nu doar de pregătirea fizică, dar și de comunicare. Suntem mai calculați în ceea ce facem”, a mai adăugat tânărul.

Deși Armata Națională are multe lucruri de îmbunătățit, Igor Vîrlan va continua să slujească patriei: „Este important pentru un tânăr care se înrolează în armată, iar ulterior devine militar prin contract să fie motivat de un salariu decent. De asemenea, este inevitabil să avem o armată modernizată cu echipament, tehnică și instruiri la standardele țărilor membre NATO”, crede Igor.

militar1

La final, militarul a venit și cu un mesaj către tineri să facă mai mult sport și să muncească pentru visul lor, pentru că anume în asta constă „magia” succesului. „Nu e totul chiar atât de sobru în armată, așa cum se vede din afară. Sunt multe lucruri interesante și atractive. Este important să faceți studii, să învățați limbi străine și nu uitați de sport, câte două ore pe zi. Mișcarea e viață, iar asta mai ales în contextul că generația noastră petrece mai mult timp în fața calculatorului”, a conchis tânărul.



 http://diez.md/2017/10/27/foto-o-zi-din-viata-celui-mai-tanar-militar-plecat-misiunea-kfor-kosovo-imi-place-meseria-de-aparator-al-patriei/
© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media