English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  Republica Moldova este încă împânzită de obuze şi muniţii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Republica Moldova este încă împânzită de obuze şi muniţii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial



La distanţă de zeci de ani, obuzele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial seamănă şi în continuare moarte. Astfel, până în prezent, 23 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza exploziilor unor astfel de muniţii. În fiecare an, geniştii Armatei Naţionale dezamorsează peste 2000 de obiecte explozibile, care la o simplă atingere pot provoca tragedii. Jurnaliştii Moldova 1 Leanca Laşco, Daniel Cepraga şi Sergiu Plămădeală au încercat să afle cât de periculoase sunt aceste obiecte, dar şi de cât timp ar mai fi nevoie pentru ca numărul proiectilelor vechi, din pământ, să fie redus la zero, relatează Mesager.

Republica Moldova este încă împânzită de obuze şi muniţii, chiar dacă de la cel de-al Doilea Război Mondial au trecut peste şapte decenii. În fiecare an geniştii Armatei Naţionale dezamorsează peste 2000 de obiecte explozibile, care la o simplă atingere pot provoca tragedii. Potrivit statisticilor, 98 la sută dintre acestea provin după anii 1940.

Dacă în anul 2001 au fost depistate 255 de obiecte explozibile, numărul de anul trecut a fost de zece ori mai mare. Potrivit Ministerului Apărării, care a întocmit şi o hartă privind gradul de risc al muniţiilor neexplodate, cele mai multe proiectile sunt depistate în raioanele Ungheni, Orhei, Criuleni, Căuşeni şi Ştefan Vodă, adică pe teritoriile unde s-a desfăşurat Operaţiunea Iaşi-Chişinău, în august 1944.

Incidentele cu muniţii vechi au provocat până acum 23 de decese, iar alte 26 de persoane au fost rănite. Şi-au pierdut viaţa inclusiv şapte copii, iar alţi trei minori s-au ales cu traumatisme. În 2011, un băiat de 11 ani şi sora lui de 14 ani din satul Vîprova, raionul Orhei, au decedat după ce o mină aruncător a explodat. Copiii au găsit muniţia în propria grădină, au aruncat-o într-un stâlp şi aceasta a explodat.

O altă tragedie s-a produs şi la începutul acestui an în raionul Anenii Noi. Un bărbat de 41 de ani şi un tânăr de 19 ani au decedat după ce au detonat un proiectil descoperit în timpul unor săpături. Cei doi bărbaţi au venit la Roşcani pentru a monta nişte piloni folosiţi la un sistem de supraveghere video. Doar că ceea ce părea la început nişte lucrări de rutină s-au transformat într-o tragedie în momentul când victimele au dat peste obuz.

Pentru a evita asemenea tragedii, poliţiştii, dar şi militarii îndeamnă oamenii să anunţe poliţia atunci când descoperă obiecte suspecte. În asemenea cazuri, la faţa locului intervin geniştii, care preiau obiectul şi apoi îl nimicesc într-un loc sigur.

Chiar dacă uneori doar o atingere poate provoca explozia, unii oameni se aventurează să păstreze sau să reutileze muniţiile găsite. Numai anul trecut oamenii legii au iniţiat 141 de dosare penale pentru păstrarea sau confecţionarea ilegală a armelor, iar cei care vor fi găsiţi vinovaţi riscă să stea după gratii până la trei ani. Poliţia îndeamnă în continuare oamenii să predea benevol armele, după ce anul trecut a desfăşurat o amplă campanie de informare la această temă.

Nimeni nu poate estima de câţi ani ar mai fi nevoie pentru depistarea tuturor muniţiilor de sub pământ, astfel încât să nu se mai producă accidente cu urmări fatale.

Potrivit statisticilor, în fiecare zi, în lume, cel puţin 20 de persoane îşi pierd viaţa din cauza muniţiilor neexplodate. Începând cu anul 2005, printr-o rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, data de 4 aprilie a fost declarată drept Zi internaţională pentru conştientizarea pericolului reprezentat de mine.



 http://trm.md/ro/social/republica-moldova-este-inca-impanzita-de-obuze-si-munitii-din-timpul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial/
© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

General Staff

Social Media