English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  Au revenit acasă. 41 de militari, care jumătate de an au fost în Kosovo, şi-au încheiat misiunea de pacificare

Au revenit acasă. 41 de militari, care jumătate de an au fost în Kosovo, şi-au încheiat misiunea de pacificare



Au revenit acasă vii, nevătămaţi şi...cu bani. 41 de militari, care jumătate de an au fost în Kosovo, şi-au încheiat misiunea de pacificare. Cu această ocazie la Ministerul Apărării a fost organizată o ceremonie specială, în cadrul căreia cei mai buni au fost decoraţi cu medalii.

"Situaţiile dificile în permanenţă predomină, dat fiind faptul că sunt muniţii de luptă, sunt muniţii reale", a comunicat locotenentul-colonel, Gheorghe Banu.

Militarul Victor Savin spune că ar mai mergem în misiune, doar ca dorul de casă e foarte mare. 

"Dorul de casă a fost, de soţie, de copil cel mai tare, de părinţi. Am comunicat prin ajutorul reţelelor de socializare, ne vedeam, pe zi pe zi tot creştea, mai bine vorbea", a spus militarul din contingentul KFOR-9, Victor Savin.

Un alt militar, Ion Mocan, spune că suma de aproape 9.000 de euro pe care i-a câştigat în misiune au o destinaţie foarte importantă pentru familia sa.

"Banii pe care i-am câştigat doresc să fac nunta. La întoarcere au fost foarte bucuroşi, m-au întâlnit cu o mare bucurie, tocmai au plâns părinţii, prietena", a povestit militarul din contingentul KFOR-9, Ion Mocan.

Şi pentru că în Kosovo au mâncat mai mult din bucătăria italiană, militarii abia aşteptau să revină la alimentaţia cu care s-au obişnuit acasă.

"Nu zic că o fost mâncarea rea a fost destul de bună numai că eram dorit ce ceva moldovenesc", a menţionat militarul din contingentul KFOR-9, Eugeniu Poalelungi.

Comandantul Veaceslav Balan spune că se mândreşte că a reuşit împreună cu subalternii săi să asigure liniştea localnicilor. În jumătate de an ei au reuşit să dezamorseze 49 de obiecte explozibile.

"Grupa EODI care este compusă din 7 militari în această perioadă a avut misiunea de a lichida, de a dezamorsa şi de a distruge obiectivele neexplodate în urma conflictului. Am creat condiţii favorabile pentru localnici să nu aibă acest pericol", a comunicat locotenentul-colonel, Veaceslav Balan.

"Suntem foarte mulţumiţi de această oportunitate că participăm la această misiune fiindcă aceasta înseamnă defapt dezvoltarea interoperabilității între armatele diferitor ţări, aceasta înseamnă preluare de experienţă şi cele mai bune practici, pentru a face armata noastră mai performantă", a afirmat secretarul general de stat, Ministerul Apărării, Radu Burduja.

Săptămâna trecută a fost detaşat cel de-al zecelea contingent al Armatei Naţionale, format din 41 de militari profesionişti, dintre care şapte genişti şi un pluton de 33 de militari. Ofiţerii şi subofiţerii moldoveni vor executa operaţiuni de pază şi apărare a obiectivelor de importanţă strategică, inclusiv a bazei militare "Camp Vilaggio Italia".



 https://www.canal3.md/ro/au-revenit-acasa-41-de-militari-care-jumatate-de-an-au-fost-in-kosovo-si-au-incheiat-misiunea-de-pac_81062.html
© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media