English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militarii Armatei Naţionale au debutat cu succes în Germania

Militarii Armatei Naţionale au debutat cu succes în Germania



CHIŞINĂU, Februarie 15, 2012 — Contingentul Armatei Naționale detașat la exerciţiul „Mission Rehearsal Exercise”, a demarat cu succes antrenamentele desfășurate la baza militară din Hohenfels, Germania.

Șeful contingentului militar, colonelul Iurie Bruma, a comunicat că la această etapă contingentul Armatei Naționale a efectuat toate pregătirile de rigoare pentru îndeplinirea misiunilor practice.

„Efectivul Armatei Naţionale activează în regim normal, iar organizatorii exerciţiului apreciază înalt interoperabilitatea dintre militarii noştri şi naţiunile partenere”, a declarat Iurie Bruma, care a adăugat că starea moral — psihologică şi de sănătate a contingentului militar este bună.

Potrivit sursei citate, în perioada aflării în Germania, militarii moldoveni au însușit tehnicile de conducere a maşinilor de teren, precum și utilizarea aparatelor de vedere pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă. Totodată, a menţionat Bruma, grupul de observatori și evaluatori din cadrul contingentului au studiat procedurile de evaluare a exerciţiului și au susținut cu succes testele de calificare.

De asemenea, contingentul Armatei Naționale a fost dotat cu armament de infanterie și alte echipamente pentru îndeplinirea misiunilor stabilite. Militarii au fost instruiți să utilizeze sistemele electronice de monitorizare și diverse stații de comunicare radio. Efectivul Armatei Naționale a susținut o serie de teste la pregătirea medico — militară, acțiunile în caz de accidente rutiere și chemarea focului de artilerie.

Potrivit lui Bruma, efectivul militar a fost inclusiv antrenat în perioada de referinţă pentru deplasarea în aria de operaţii. Au fost efectuate antrenamente pentru instalarea punctului de comandă, stabilirea misiunilor pentru subunităţile militare şi modalitatea de colaborare şi cooperare.

„Pregătirea profesională a contingentului Armatei Naţionale este înalt apreciată. În acest sens, subliniez atît pregătirea ofiţerilor din componenţa statului major al batalionului, cît și acțiunile practice ale militarilor din cadrul subunităților, în special la conducerea misiunilor în regimul zi — noapte”, a specificat colonelul Iurie Bruma.

Subliniem că Armata Naţională a detaşat la exerciţiul desfăşurat la baza militară din Hohenfels, 120 de militari profesionişti. Militarii moldoveni sînt antrenați în comun cu subunităţile naţiunilor partenere în operaţiuni de patrulare, escortare, deplasare, transportare şi sprijin.

Exerciţiul „Mission Rehearsal Exercise” este organizat de Comandamentul European al Corpului de Infanterie Marină al SUA și se desfășoară în perioada 1 — 28 februarie. Scopul exerciţiului este evaluarea nivelului de pregătire a subunităţilor pentru rotaţia trupelor în cadrul misiunilor internaţionale.



 http://www.flickr.com/photos/army_md/sets/72157629250331335/
© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare