English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Premieră în Armata Naţională - fetele alături de băieţi la “Ziua Recrutului”

Premieră în Armata Naţională - fetele alături de băieţi la “Ziua Recrutului”



CHIŞINĂU, 28 aprilie, 2012 - Circa 500 de tineri din raionul Sîngerei au participat la Ziua Recrutului organizat de Secţia Militară Teritorială (SAM) al unităţii administrativ teritoriale în colaborare cu Consiliul raional.

Programul evenimentului a inclus competiţii sportive la individual şi pe echipe, iar învingătorii au fost premiaţi cu diplome şi cadouri de preţ. Recruţii au concurat la alergări pe distanţa de 100 metri, tracţiuni la bara fixă şi tragerea otgonului. Totodată, în cadrul evenimentului, vizitatorii au avut posibilitatea să asiste la un program, care a exerciţii de luptă corp la corp, demonstrate de militarii Brigăzii de infanterie motorizată “Moldova.

Adresîndu-se participanţilor la Ziua Recrutului, maior Snejana Nitrean, şeful SAM Sîngerei, a menţionat că în armată tineri, care vor fi încorporaţi vor descoperi o lume nouă, unde disciplina şi onoarea de militar sînt la ordinea zilei. „În armată veţi învăţa ce însemnă regimul zilei, dezvoltarea fizică, exerciţiile şi aplicaţiile precum şi alte exerciţii militare. Fiind încorporaţi în serviciul militar activ veţi descoperi ce înseamnă rigoarea, exigenţele şi privaţiunile vieţii ostăşeşti, iar toate aceste lucruri vă vor căli spiritul şi caracterul vostru”, a accentuat comisarul militar al raionului Sîngerei

De menţionat că, în cadrul probelor sportive organizate cu ocazia Zilei Recrutului, alături de băieţi, au participat şi reprezentantele sexului frumos. Acest eveniment reprezintă un debut pentru Armata Naţională, unde fetele au avut posibilitatea să concureze alături de viitorii apărători ai patriei.

Vicepreşedintele raionului Sîngerei, Vitalie Tabarcea, a opinat că Ziua Recrutului este un eveniment cu profunde semnificaţii patriotice şi civice, deoarece în scurt timp tinerii din raionul Sîngerei vor fi înrolaţi în serviciul militar activ în Forţele Armate, unde vor îmbrăca haina militară şi vor depune jurămîntul de credinţă patriei şi poporului R. Moldova. Primarul satului Bilicenii Vechi, Gheorghe Urechean, participant la acţiunile de luptă pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova, a spus că Armata Naţională a dovedit în mod convingător că este o adevărată şcoală a bărbăţiei şi a educaţiei patriotice pentru sute şi mii de cetăţeni.

Valeriu Rusu, şeful secţiei Cultură al raionului Sîngerei a menţionat că administraţia raionului intenţionează să organizeze un şi de activităţi cultural-patriotice, care au drept scop educaţia tinerii generaţii în spiritul valorilor naţionale.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare