English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Vitalie Marinuţa decorat de Mitropolia Moldovei

Vitalie Marinuţa decorat de Mitropolia Moldovei



Chişinău, 1 martie 2013 — Asistenţa religioasă în armată, bazată pe principii benevole, contribuie la educaţia patriotică, civică şi etică atît a militarilor în termen, cît şi a celor prin contract. Declaraţia a fost făcută de Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul ceremoniei de semnare a planului de colaborare pentru anul 2013 între Armata Naţională şi Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove.

Ministrul Apărării a menţionat că aflarea preoţilor în mijlocul oştirii este benefică, pentru că le asigură militarilor posibilitatea de a se perfecţiona, printr-o cunoaştere mai bună a religiei şi moralei creştine.

La rîndul său, Înalt Preasfinţitul Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, s-a arătat mulţumit de colaborarea existentă între Ministerul Apărării şi Biserica Ortodoxă, ale cărei baze au fost puse odată cu semnarea Declaraţiei comune, la 8 iulie 1997.

„În 16 ani de prezenţă a preoţilor în unităţile Armatei Naţionale, militarii au demonstrat că nu le sînt străine valorile spirituale ale neamului nostru, promovate în rîndul tinerei generaţii”, a precizat mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Planul de acţiuni prevede o serie de activităţi comune desfăşurate de către cele două instituţii, cum ar fi dotarea cu literatură religioasă a bibliotecilor unităţilor militare, elaborarea recomandărilor instructiv-metodice privind asistenţa religioasă, desfăşurarea şedinţelor, seminarelor, convorbirilor duhovniceşti cu militarii din grupurile de risc, binecuvîntarea militarilor detaşaţi în misiuni de menţinere a păcii şi aplicaţii multinaţionale etc.

În cadrul ceremoniei, prin ordinul Mitropolitului Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vitalie Marinuţa a fost decorat cu ordinul „Meritul bisericesc” de gradul I, pentru promovarea valorilor spirituale creştin-ortodoxe în rîndul tinerei generaţii.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare