English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Realizările programului de modernizare a învăţămîntului militar în atenţia experţilor Alianţei Nord Atlantice

Realizările programului de modernizare a învăţămîntului militar în atenţia experţilor Alianţei Nord Atlantice



CHIŞINĂU, 26 iunie 2015 — Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos, s-a întîlnit astăzi cu grupul de experţi ai Alianţei Nord Atlantice, responsabili de implementarea şi evaluarea programului de modernizare a învăţămîntului militar (DEEP) în Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA).

În cadrul întrevederii părţile au pus în discuţie realizările în domeniul învăţămîntului militar din Republica Moldova prin intermediul programului DEEP, dar şi perspectivele de colaborare în această direcţie.

Aurel Fondos a apreciat conlucrarea cu experţii Alianţei privind implementarea, în ţara noastră, a unor practici noi în instruirea şi pregătirea cadrelor militare pentru Armata Naţională a Republicii Moldova, astfel contribuind la asigurarea unui învăţămînt militar de calitate, în conformitate cu standardele internaţionale.

La rîndul lor, experţii străini au menţionat că, începînd cu anul 2009, cînd a demarat implementarea DEEP în Academia Militară, a fost realizat un salt major în modernizarea sistemului de învăţămînt în instituţia respectivă, specificînd că acest progres se datorează în primul rînd, profesionalismului şi implicării active a specialiştilor din cadrul Academiei, da şi nivelului de interoperabilitate înalt atins în perioada respectivă.

De menţionat că grupul de experţi NATO responsabili de implementarea programului de modernizare a învăţămîntului militar în AMFA efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova între 22 şi 27 iunie curent. În perioada respectivă, experţii au participat la examenele de licenţă susţinute de absolvenţii promoţiei 2015 a instituţiei de învăţămînt militar, dar şi la conferinţa cu genericul „Lecţii însuşite din desfăşurarea programului DEEP în Republica Moldova”, desfăşurată astăzi la sediul Ministerului Apărării.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare