English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministerul Apărării şi Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe vor colabora în domeniul asigurării securităţii cibernetice

Ministerul Apărării şi Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe vor colabora în domeniul asigurării securităţii cibernetice



CHIŞINĂU, 26 octombrie 2018 — Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (IPCTIF) au încheiat, în premieră, un acord de colaborare în domeniul asigurării securităţii cibernetice şi combaterii noilor amenințări la adresa securității statului.

Documentul a fost semnat astăzi de Secretarul de Stat în domeniul politicilor de dezvoltare a resurselor umane, învăţământ militar şi planificare a resurselor, Vladimir Iliev, şi directorul IPCTIF, Corneliu Jaloba, la sediul instituţiei de Apărare.

Potrivit şefului interimar al Direcției Comunicații și Sisteme Informaționale a Marelui Stat Major al Armatei Naționale, colonel Iulian Strunga, prin semnarea acordului respectiv, cele două instituţii îşi vor conjuga eforturile pentru sporirea capacităților instituționale în domeniul securității informaționale și cibernetice.

Sursa citată a specificat că documentul prevede o serie de acţiuni, printre care organizarea activităților de instruire — seminare, conferințe, ateliere de lucru — , participarea la proiecte şi programe de interes comun, schimbul de informații referitoare la incidentele de securitate cibernetică, apariția vulnerabilităților, identificarea unor tipuri de atacuri informatice, modurile de operare ale grupurilor infracționale din domeniul crimelor cibernetice, precum şi schimbul de experienţă privind acțiunile, procedeele şi tehnicile necesare pentru investigarea incidentelor cibernetice.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Marele Stat Major

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Rețele de socializare