Participanţii la acțiunile de luptă din Afganistan vor primi Crucea comemorativăCHIŞINĂU, 6 februarie 2019 — Peste 8 500 de veterani ai războiului din Afganistan vor primi Crucea comemorativă „Participant la acțiunile de luptă din Afganistan Distincţia va fi oferită în cadrul unor ceremonii, organizate pe întreg teritoriul ţării, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare sovietice din Afganistan, precum și în scopul stimulării veteranilor de război — participanți la acțiunile de luptă din Afganistan Crucea comemorativă, elaborată de către Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan a Republicii Moldova, în comun cu Comisia Naţională de Heraldică, a fost confecţionată de către „Attributum” S.R.L. Pentru realizarea acesteia au fost cheltuiţi circa două milioane de lei din bugetul de stat. Ministerul Apărării, responsabil de organizarea festivităţilor, a distribuit distincţiile în centrele militar-teritoriale Bălţi, Cahul, Căuşeni, Chişinău, Edineţ, Hînceşti, Orhei, Soroca, Străşeni, Taraclia şi Ungheni. De notat că în baza dispoziţiei Guvernului nr. Potrivit documentului, pe parcursul anului curent, pe întreg teritoriul ţării vor avea loc o serie de activităţi de comemorare a celor căzuţi în Războiul din Afganistan, cum ar fi: ceremonii de decorare a veteranilor cu distincţia „Crucea comemorativă Participant la acţiunile de luptă din Afganistan
|