English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Armata Naţională implicată masiv în acţiuni de salubrizare

Armata Naţională implicată masiv în acţiuni de salubrizare



CHIŞINĂU, Aprilie 16, 2011 – Militarii Armatei Naţionale au adunat peste 120 de tone de gunoi menajer în cadrul campaniei de salubrizare „Hai, Moldova!”, desfăşurată sîmbătă, 16 aprilie, la nivel naţional.

În dimineaţa zilei, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a dispus desfăşurarea a circa 1500 de militari pentru participarea la acţiunile de salubrizare. În Chişinău şi în raioanele republicii grupuri de militari echipaţi în costume de protecţie, au lichidat gunoiştile neautorizate din localităţile lor.

Pe parcursul zilei în toate sectoarele capitalei au fost antrenaţi circa 900 de militari din cadrul unităţilor dislocate în municipiul Chişinău. Aceştia au acţionat în special în parcurile din sectoarele Botanica, Rîşcani, Ciocana, Buiucani, Poşta Veche şi Sculeanca.

De asemenea, ministrul Apărării împreună cu alţi 100 de ofiţerii din corpul de comandă al Armatei Naţionale au luat parte la salubrizarea parcului Valea Trandafirilor din sectorul Botanica. Gunoiul a fost strîns din fîşiile forestiere ale parcului, iar autospecialele primăriei au transportat gunoiul în locurile autorizate. În afară de aceasta, 200 de studenţi ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, au salubrizat o porţiune de circa 2000 de metri a rîului Bîc, de unde au colectat în total circa şase tone de gunoi menajer.

Vitalie Marinuţa a declarat în cadrul evenimentului că Armata Naţională a susţinut campania de salubrizare „Hai Moldova” pentru că este parte a comunităţii.

„Cetăţenii noştri, de la mic la mare, trebuie să conştientizeze că un oraş curat depinde de fiecare din noi. Gunoiul trebuie aruncat doar în locurile autorizate, iar cei care fac mizerie în locurile publice trebuie sancţionaţi administrativ. Cu alte cuvinte, dacă vrem să fim europeni, trebuie să avem şi un comportament european”, a accentuat ministrul Apărării.

De menţionat că în cadrul campaniei de salubrizare „Hai, Moldova!”, militarii Armatei Naţionale au adunat peste 120 de tone de gunoi menajer. În raioanele republicii au fost adunate 74 tone de gunoi, iar alte 51 tone au fost stînse în municipiul Chişinău.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare