English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Oficiali de rang înalt, la Ministerul Apărării

Oficiali de rang înalt, la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 5 iulie 2019 — Ministrul Apărării Pavel Voicu a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, şi grupul de experţi NATO, responsabil de implementarea pachetului Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI).

Discuţiile s-au axat pe stadiul actual privind implementarea pachetului de asistență DCBI, stabilirea priorităţilor privind procesul de planificare şi agendei pentru următoarea perioadă.

Pavel Voicu a apreciat, cu această ocazie, sprijinul acordat de experţii NATO şi Guvernul SUA la implementarea primei faze a iniţiativei, finalizată cu elaborarea şi aprobarea documentelor în domeniul planificării apărării.

Ministrul Apărării a specificat că Republica Moldova contează pe asistenţa partenerilor şi în realizarea celei de-a doua faze a DCBI, care presupune alocarea asistenţei, inclusiv prin stabilirea unor fonduri de încredere pentru Republica Moldova, ceea ce va contribui substanţial la dezvoltarea sistemului naţional de apărare.

Pavel Voicu a menţionat că instituţia de apărare va continua să coopereze cu NATO, UE, ONU, OSCE şi ţările partenere, pentru asigurarea creşterii capacităţilor de apărare a Armatei Naţionale, acesta fiind obiectivul strategic al Ministerului Apărării.

De notat că grupul de experţi NATO s-a aflat în perioada 1-5 iulie curent la Ministerul Apărării pentru a acorda asistenţă Direcţiei Transformare în elaborarea Planului privind construcţia şi dezvoltarea Armatei Naţionale pe termen lung.

Activitatea s-a desfăşurat în contextul implementării reformei de transformare a instituţiei de apărare prevăzută în documentele strategice.

De notat că, Republica Moldova a fost acceptată în iunie 2015 de către Alianţa Nord-Atlantică ca parte a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţii de Apărare (DCBI), Ministerul Apărării fiind desemnat instituţie responsabilă pentru implementarea acesteia.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare