English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministerul Apărării lansează o versiune nouă a site-ului www.army.md

Ministerul Apărării lansează o versiune nouă a site-ului www.army.md


CHIŞINĂU, Aprilie 26, 2011 — Stimaţi utilizatori ai site-ului Ministerului Apărării www.army.md,

După şase ani de la construcţia site-ului Ministerului Apărării, sîntem bucuroşi să anunţăm că Ministerul Apărării lansează o versiune nouă a paginii WEB.

Noua interfaţă a Ministerului Apărării în spaţiul virtual a fost creată pentru a îmbunătăţi accesul la informaţie a cetăţenilor cu privire la activitatea complexă a Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale. Comparativ cu pagină WEB a Ministerului Apărării elaborată în 2005, versiunea nouă a site-ului are multiple avantaje care vor surprinde plăcut utilizatorii noştri. Conceptul pe care ne-am bazat a fost să oferim un site care poate fi citit cu uşurinţă. Am încercat să folosim inteligent spaţiul şi să evităm tendinţa de a îmbîcsi pagina WEB cu informaţii pe fiecare centimetru pătrat sau cu aplicaţii care ţîşnesc pe ecran.

Meniul site-ului conţine şase rubrici grupate tematic, care afişează la rîndul lor o serie de sub-rubrici. Principiul de care ne-am condus la crearea meniului a fost să oferim opiniei publice, personalului armatei, mass-media, organismelor guvernamentale şi nonguvernamentale, posibilitatea de a avea acces la o resursă de informare care răspunde exigenţelor de comunicare guvernamentală.

Menţionăm că informaţiile postate pe site-ul Ministerului Apărării vor fi disponibile în limbile română şi engleză, iar prin intermediul serviciului de căutare informaţia necesară va deveni mai uşor de găsit. Totodată, a fost creat serviciul de abonare la ştiri şi RSS (Really Simple Syndication), o modalitate prin care puteţi obţine în timp real şi în mod gratuit informaţii de pe site-urile WEB, inclusiv de pe site-ul www.army.md.

Stimaţi utilizatori ai site-ului www.army.md,

Ministerul Apărării conştientizează că pagina WEB este un instrument important de comunicare. Reieşind din acest considerent, pentru a spori vizibilitatea noastră am recurs inclusiv la utilizarea reţelelor sociale. Veţi descoperi, aşadar, un bloc care încorporează informaţii, fotografii, înregistrări audio şi video pe reţele sociale gen: YouTube, Flickr, Facebook şi Twitter.

Ministerul Apărării vă mulţumeşte pentru fidelitate şi aşteptăm să accesaţi www.army.md în noua sa versiune. Sperăm să vă bucuraţi!

P.S. Ministerul Apărării exprimă sincere mulţumiri Ambasadei SUA la Chişinău pentru grant-ul oferit la construcţia paginii WEB.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare