English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Calitatea procesului de încorporare, analizată la Ministerul Apărării

Calitatea procesului de încorporare, analizată la Ministerul Apărării



CHIȘINĂU, 15 octombrie 2020 — Comisia de Stat pentru Încorporare s-a întrunit astăzi la sediul Ministerului Apărării.

La ședința, care a fost prezidată de viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, în prezența ministrului Apărării Alexandru Pînzari, au participat reprezentați ai autorităților publice centrale, președinții comisiilor de recrutare-încorporare raionale, comandanții centrelor militare și șefii secțiilor administrativ-militare din țară.

Agenda discuţiilor a cuprins subiecte cu privire la rezultatele încorporării în Armata Naţională în perioada aprilie-iulie curent, realizările și problemele existente în recrutarea tinerilor pentru serviciu, calitatea procesului de încorporare, precum și sarcina de înrolare pentru perioada octombrie 2020-ianuarie 2021.

Membrii Comisiei au evidențiat, în cadrul evenimentului, realizările și deficiențele la capitolul încorporare în Forțele Armate, în contextul situației epidemiologice din țară.

În acest sens, printre principalele probleme au fost enumerate insuficiența resurselor umane pentru funcționarea eficientă a comisiilor de recrutare-încorporare raionale, nivelul moderat de conlucrare între structurile responsabile de încorporare, precum și bugetul auster al acestora pentru desfășurarea cu succes a recrutării, selecției și pregătirii tinerilor pentru serviciul militar în termen.

Astfel, structurile și persoanele responsabile urmează să întreprindă acţiuni concrete, care să contribuie la optimizarea condiţiilor de încorporare în serviciul militar în termen, printre care completarea comisiilor medico-militare cu specialiștii necesari pentru examinarea eficientă a recruților.

,,După doi ani, Comisia de stat pentru încorporare și-a reanimat activitatea. O armată profesionistă, presupune identificarea unor soluții pentru motivarea tinerilor care urmează să se încorporeze, consolidarea capacităților pe durata serviciului militar și, ca urmare, formarea unei resurse umane calificate pentru Armata Națională", a declarat viceprim-ministra Cristina Lesnic.

Comisia de Stat pentru Încorporare a fost creată în anul 2010 sub egida Guvernului și are drept scop coordonarea activităţii comisiilor de recrutare și încorporare, exercitarea controlului asupra desfăşurării încorporării cetăţenilor Republicii Moldova în serviciul militar şi examinarea contestațiilor înaintate de către cetăţeni.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare