English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Armata Naţională este cea mai credibilă instituţie statală

Armata Naţională este cea mai credibilă instituţie statală


CHIŞINĂU, Mai 31, 2011 — Armata Naţională continuă să fie cea mai credibilă instituţie dintre toate structurile statului din R. Moldova. Sondajul efectuat la nivel naţional de Centrul CIVIS la comanda Institutului de Politici Publice, pe un eşantion de 1152 de persoane, relevă că 50 % din numărul total de respondenţi au cea mai mare încredere în armată.

Sondajul indică că primăria a acumulat 47%, guvernul 23%, parlamentul 19%, iar preşedinţia 20%. Din toate instituţiile statului, cetăţenii au cea mai mică încredere în justiţie — 24% şi poliţie, pentru care s-au pronunţat doar 34 la sută din cei chestionaţi.

Cu toate acestea, din categoria instituţiilor non-statale, biserica rămîne a fi instituţia în care moldovenii au cea mai mare încredere. Astfel, 82 la sută din cei chestionaţi au spus că au cea mai mare încredere în biserică. În afară de aceasta, 63% din persoanele intervievate au răspuns că au cea mai mare încredere în mass-media.

În partea de jos a clasamentului din punct de vedere al încrederii cetăţenilor se află o serie de actori de pe scena social-politică din republică — ONG 26%, partide politice 17%, sindicate 18%.

De menţionat că sondajul realizat de Centrul CIVIS a fost efectuat în perioada 6 — 24 mai şi are o marjă de eroare de +/-3%.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare