English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Dialog moldo-american la Ministerul Apărării

Dialog moldo-american la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 22 ianuarie 2021 — Ministrul Apărării în exerciţiu, Victor Gaiciuc, a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.

În cadrul dialogului, oficialii au discutat despre stadiul cooperării moldo-americane pe segmentul de apărare, perspectivele de consolidare a parteneriatului pentru anul 2021 şi proiectele comune derulate în ţara noastră.

Astfel, părţile s-au referit la asistenţa acordată de SUA în perioada pandemică, sprijinul în materie de logistică şi instruire pentru militarii Armatei Naţionale, precum şi la participarea în misiuni internaţionale de menţinere a păcii.

Victor Gaiciuc i-a mulţumit,în acest sens, ambasadorului Hogan pentru receptivitate şi implicare la intensificarea relaţiilor de colaborare dintre cele două armate, prin prisma implementării iniţiativelor aflate în derulare.

La final, părţile au convenit asupra continuării colaborării bilaterale în domeniul de apărare, inclusiv prin realizarea eficientă a obiectivelor asumate de Armata Naţională în cadrul diferitor programe desfăşurate cu suportul Guvernului SUA.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare