Distincţii militare pentru veteranii luptelor pentru apărarea independenţei şi integrităţii Republicii MoldovaCHIŞINĂU, 1 martie 2021 — Un grup de veterani ai luptelor pentru apărarea independenţei şi integrităţii Republicii Moldova a fost decorat de ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc cu distincţii ale Armatei Naţionale. Medaliile „Pentru Consolidarea Frăţiei de Arme” şi „Pentru Cooperare” au fost oferite în semn de apreciere a succeselor deosebite în domeniul de activitate, promovarea păcii şi democraţiei în lume, consolidarea cooperării interinstituţionale, precum şi cu prilejul împlinirii a 29 de ani de la conflictul armat de pe Nistru. „Astăzi, în ajunul Zilei Memoriei, am decis să vă invităm aici, la Ministerul Apărării, să ne amintim împreună de faptele eroice ale bravilor ostaşi care au luptat pentru apărarea independenţei şi integrităţii Republicii Moldova, dar şi ca să aducem un omagiu celor căzuţi pe Nistru. Vreau, în primul rând, să vă mulţumesc pentru curajul de care aţi dat dovadă în anul 1992 şi pentru exemplul de patriotism pe care îl oferiţi în prezent tinerei generaţii. În acest context, îmi exprim aprecierea pentru vigilenţa şi devotamentul pe care În conformitate cu dispoziţia Guvernului nr. De menţionat că, în prezent, în Republica Moldova sunt înregistraţi circa 26 000 de veterani ai luptelor pentru apărarea independenţei şi integrităţii Republicii Moldova. |