În şedinţa din 9 iunie membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) n-au ajuns la un numitor comun asupra problemelor cheie din Zona de Securitate. Nu s-a reuşit să se ia act de nici unul din rapoartele Comandamentului Militar Unificat. Ba mai mult, nu s-a reuşit să se pună în discuţie nici raportul din săptămîna care a precedat şedinţa. Motivul acestei incertitudini este opunerea şefului militar superior din partea regiunii transnistrene de a semna acest act. Vorba e că în aceasta perioadă s-a desfăşurat aşa-numitele acţiuni de protest ale aşa-numitelor organizaţii nonguvernamentale şi cazacilor transnistreni în localitatea Corjova. Membrii CUC din partea organelor constituţionale ale Republicii Moldova au calificat aceste acţiuni drept atentat la adresa statalităţii ţării noastre. Semnarea acestui act ar însemna, că Tiraspolul ar trebui să recunoască că a autorizat nişte acţiuni ce încalcă flagrant acordul din 1992. Ceea ce provoacă îngrijorarea este incompetenţa pacificatorilor de a ţine situaţia sub control şi de a nu permite provocări de diferit gen în Zona de Securitate.
Membrii CUC din partea organelor constituţionale ale Republicii Moldova s-au arătat nemulţumiţi şi de faptul că în Zona de Securitate a fost săpat un şanţ care după toţi parametrii militari corespunde unei tranşee. Deşi delegaţia transnistreană pretinde că acesta ar fi prevăzut pentru canalizare la postul ilegal de aşa-numiţi grăniceri transnistreni, delegaţia noastră în CUC a ţinut să accentueze că acesta este doar un pretext. Cu atît mai mult aşa-numiţii grăniceri transnistreni sînt amplasaţi ilegal în Zona de Securitate încălcînd flagrant acordurile din 1992 şi 1998 şi hotărîrile CUC.