English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  O biserică-memorial în cinstea eroilor căzuţi va fi edificată la Ministerul Apărării

O biserică-memorial în cinstea eroilor căzuţi va fi edificată la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 5 mai 2021 — Ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc, împreună cu şeful Marelui Stat Major, general de brigadă Igor Gorgan, şi militari din corpul de comandă al Armatei Naţionale, a participat la ceremonia de sfințire a locului pentru zidirea unui lăcaş sfânt pe teritoriul instituţiei. Biserica — memorial din lemn va avea hramul „Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” şi va cinsti memoria ostaşilor căzuţi pentru credinţă şi ţară.

În cadrul evenimentului, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, însoţit de un sobor de preoţi, a oficiat un serviciu divin urmat de instalarea unei cruci pe locul unde va fi înălţat altarul viitoarei biserici.

Ministrul apărării Victor Gaiciuc a menţionat că lăcaşul sfânt vine să completeze şirul bisericilor şi paracliselor aflate pe teritoriile mai multor unităţi ale Armatei Naţionale. „Consider că asistenţa religioasă în Armata Naţională contribuie la educaţia patriotică a tuturor categoriilor de militari, iar edificarea acestei biserici este importantă în special pentru militarii şi angajaţii civili care activează în cadrul Ministerului Apărării, Marelui Stat Major şi garnizoana Chişinău, deoarece vor avea posibilitatea să participe la serviciile divine sau să se roage de sărbătorile religioase şi nu numai”.

De notat că proiectul de construcţie a bisericii-memorial este prevăzut în planul de acţiuni comune, privind promovarea educaţiei spirituale şi asistenţei religioase a efectivului Armatei Naţionale pentru anul 2021, semnat în luna noiembrie anul trecut între Ministerul Apărării şi Mitropolia Chişinăului şi al Întregii Moldove.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Marele Stat Major

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Rețele de socializare