English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Studenţii militari – gata de sesiunea finală

Studenţii militari – gata de sesiunea finală


CHIŞINĂU, Iunie 13, 2011 — Astăzi, a demarat sesiunea de absolvire a Academiei Militare „Alexandru cel Bun”. 85 de studenţi din anul patru sînt implicaţi în susţinerea probelor de examinare finală.

Comandantul Academiei Militare, colonelul Mihail Bucliş, a comunicat că examenele de absolvire se vor desfăşura în perioada 14-24 iunie curent. Sesiunea este constituită din probe teoretice desfăşurate în academie îmbinate cu cele practice. Probele practice de examinare a studenţilor vor avea loc la Baza Militară de Instruire Bulboaca, absolvenţii de la specialităţile infanterie şi artilerie vor efectua trageri din armamentul din dotarea Armatei Naţionale, a specificat Bucliş.

După probele de examinare, tinerii vor fi implicaţi în etapa a doua a examenului de licenţă care întruneşte susţinerea tezelor de licenţă de profil pe specialităţi.

La absolvirea Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, tinerii obţin gradul militar primar al corpului de ofiţeri — locotenent. Fiecare locotenent este asigurat cu loc de serviciu în una din unităţile Armatei Naţionale, Departamentul Trupelor de Grăniceri şi în Trupele de Carabinieri, unde îşi vor îndeplini serviciul militar conform specialităţii.

Ceremonia festivă de înmînare a diplomelor de absolvire a Academiei Militare „Alexandru cel Bun” va avea loc pe data de 2 iulie 2011 în Piaţa Marii Adunări Naţionale.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare