English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Diplome pentru militarii recalificaţi

Diplome pentru militarii recalificaţi



CHIŞINĂU, Iunie 17, 2011 — 84 de absolvenţi au primit certificatele de absolvire din cadrul proiectului „Recalificarea personalului militar în Republica Moldova”, proiect organizat cu sprijinul Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Moldova în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi Academia de Studii Economice din Moldova.

Prezent la ceremonia de totalizare, viceministrul apărării Igor Panfile, a declarat că „specialităţile obţinute după trei luni de studii la compartimentele tehnologii informaţionale, administrarea businessului mic şi mijlociu şi respectiv, limbi străine, au fost selectate, astfel încît ele să corespundă cerinţelor pieţei de muncă în ţara noastră şi să ofere absolvenţilor oportunităţi reale de a se angaja în cîmpul muncii”.

„Am certitudinea că perspectivele absolvenţilor cursului respectiv de a se încadra în cîmpul muncii sînt mari, rămîne doar ca ei să le valorifice din plin. Iar noi, ne vom bucura să-i ştim utili societăţii, aşa precum i-am ştiut utili pe perioada serviciului militar şi sperăm că prin aflarea lor în mediul civil, să promoveze imaginea Armatei Naţionale sau a altor structuri militare în care au activat pe perioada mai multor ani”, a menţionat Igor Panfile.

Domnul Philip Remler, Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, a menţionat că „Proiectul ‚Recalificarea personalului militar din Republica Moldova’ face parte din iniţiativele de reformă militară susţinut de Misiunea OSCE în R. Moldova. Beneficiarii proiectului sînt militarii din componenţa Ministerului Apărării, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului trupelor de carabinieri şi Serviciului grăniceri”.

Proiectul a fost lansat oficial la 14 septembrie 2010 cu scopul de a oferi asistenţă militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţerilor în rezervă pentru ca aceştia să fie reintegraţi mai uşor social şi profesional.

Potrivit memorandumului în următorii trei ani urmează să fie instruiţi 300 de persoane, iar Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au fost selectate pentru implementarea proiectului în cauză.

Prima promoţie de absolvenţi instruiţi în cadrul proiectului „Recalificarea personalului militar în R. Moldova” a avut loc în decembrie 2010. Cei 74 de absolvenţi au beneficiat de recalificare la diferite specialităţi — tehnologii informaţionale, administrarea businessului mic şi mijlociu, evaluarea imobiliară şi limbi străine.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare