La Florești, Ialoveni și Telenești vor fi înălțate monumente în memoria eroilor căzuți în Primul și al Doilea Război MondialCHIȘINĂU, 29 iunie 2022 — Trei opere comemorative de război, în amintirea celor căzuți în Primul și în cel de-al Doilea Război Mondial, vor fi edificate în orașul Florești, în satul Văsieni din raionul Ialoveni și, respectiv, în localitatea Țînțăreni din raionul Telenești. Monumentele vor fi construite conform proiectelor avizate de Ministerul Culturii, iar cheltuielile pentru lucrările de proiectare, executare, edificare a acestora și amenajare a terenurilor aferente vor fi acoperite din donații, sponsorizări și alte surse legale. De menționat că operele comemorative de război vor fi edificate în memoria a 76 de cetățeni, originari din cele trei localități, decedați pe câmpul de luptă în Primul și în cel de-al Doilea Război Mondial.
|