English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Alți peste 230 de soldați au depus jurământul militar la Bulboaca

Alți peste 230 de soldați au depus jurământul militar la Bulboaca



CHIŞINĂU, 1 iulie 2022 — Peste 230 de tineri încorporaţi recent în Armata Naţională au depus astăzi jurământul militar în cadrul unei ceremonii care a avut loc la poligonul Bulboaca.

Prezent la evenimentul desfăşurat în Batalionul de instrucție — Baza militară de instruire, comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, i-a felicitat pe soldați cu acest prilej și le-a solicitat disciplină maximă la îndeplinirea serviciului militar în termen. „Vă îndemn să fiţi şi în continuare la fel de responsabili în executarea misiunilor ce vă revin, astfel încât părinţii voştri să fie mândri de voi”, a menționat generalul Ohladciuc.

În același context, oficialul a apreciat reușitele ostașilor înregistrate pe parcursul cursului de instruire inițială și eforturile comandanților la pregătirea acestora pentru executarea misiunilor stabilite.

Totodată, generalul Ohladciuc le-a mulțumit părinților prezenți la ceremonie pentru susținerea și încurajarea tinerilor, asigurându-i că feciorii lor se vor afla în unitate, în siguranță, și își vor executa serviciul în termen așa cum prevede legislația țării noastre.

De menționat că alți 130 de tineri încorporați în Armata Națională au depus jurământul militar la 17 iunie curent.

Serviciul militar în termen durează 12 luni.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare