English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militarii Armatei Naționale, în sprijinul autorităților publice

Militarii Armatei Naționale, în sprijinul autorităților publice



CHIȘINĂU, 5 august 2022 — Militarii Armatei Naționale acordă în continuare sprijin autorităților publice civile în gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina.

Echipe de militari din cadrul Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști albastre” au fost implicate, astăzi, în acțiuni de transportare și distribuire a bunurilor materiale donate de partenerii străini pentru refugiații din Ucraina și familiile care îi adăpostesc.

Potrivit colonelului Adrian Efros, șeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei (CUGC), este vorba despre o donație de produse alimentare și de primă necesitate în valoare de 100 de mii de euro, oferite de Crucea Roșie din Republica Elenă. Acestea au fost transportate cu ajutorul unităților de tehnică din dotarea Armatei Naționale în raioanele Strășeni și Anenii Noi.

Aceeași sursă informează că bunurile urmează să fie repartizate direcțiilor de asistență socială din peste 20 de localități din țară.

De menționat că, de la începutul declarării stării de urgență, efectivul Armatei Naționale a executat mai multe activități de sprijin în gestionarea crizei refugiaților, cum ar fi: amenajarea centrelor temporare de cazare a refugiaților, transportarea, încărcarea-descărcarea bunurilor, dar și sortarea produselor alimentare și igienice de la depozitele din municipiile Chișinău, Bălți, precum și în alte localități din țară.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare