English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Discuții moldo-franceze, la Ministerul Apărării

Discuții moldo-franceze, la Ministerul Apărării



CHIȘINĂU, 22 decembrie 2022 — Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a avut, astăzi, o întrevedere cu șeful Departamentului pentru relații internaționale și strategie al Ministerului francez al Forțelor Armate, Guillaume Ollagnier și membrii delegației franceze care se află la Chișinău în contextul consultărilor bilaterale în domeniul politicii de apărare și cooperării militare. La întâlnire a participat și ambasadorul Franței în Republica Moldova, Paul Graham.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte cu privire la cooperarea moldo-franceză, consolidarea parteneriatului, obiectivul de integrare europeană al Republicii Moldova, reformele derulate în Armata Națională, dar și situația de securitate din bazinul Mării Negre.

În cadrul dialogului, ministrul Nosatîi a apreciat înalt rolul Franței în calitate de partener credibil și activ în cadrul susținerii inițiativelor Republicii Moldova de integrare europeană, consolidării parteneriatului cu Alianța Nord-Atlantică, precum și alte organizații și inițiative internaționale. Totodată, ministrul Anatolie Nosatîi a subliniat semnificația întâlnirii recente cu omologul său francez, Sebastien Lecornu, exprimându-și încrederea că aceasta va conduce la consolidarea relațiilor dintre cele două armate.

Un al subiect al discuțiilor l-a constituit contribuția Republicii Moldova la misiunile internaționale de menținere a păcii. Partea franceză a apreciat, în acest context, eforturile Armatei Naționale de a extinde numărul de participări în operații internaționale de acest gen cu militari bine pregătiți și interoperabili.

De notat că Consultările bilaterale moldo-franceze în domeniul politicii de apărare și cooperării militare au loc în perioada 20-22 decembrie 2022, la Chișinău.

Cooperarea bilaterală moldo-franceză în domeniul militar are loc în baza Acordului dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării al Republicii Franceze, semnat la Paris la 15 iulie 1998.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare