English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Guvernul a decis: Militarii prin contract ai Armatei Naționale vor beneficia de rație alimentară

Guvernul a decis: Militarii prin contract ai Armatei Naționale vor beneficia de rație alimentară



22 martie 2023, Chișinău — Începând cu luna aprilie curent, militarii prin contract ai Armatei Naționale vor fi asigurați cu hrană, în modul stabilit de Ministerul Apărării. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv.

Noile prevederi vor contribui la sporirea atractivității serviciului militar, ținând cont de faptul că dreptul la alimentarea militarilor prin contract, respectiv dreptul la compensarea rației alimentare a fost anulat încă în anul 2009.

„Aprobarea acestui proiect este un pas important pentru îmbunătățirea pachetului social și un factor motivant pentru militarii angajați prin contract”, a accentuat secretarul de stat al Ministerului Apărării, Sergiu Plop.

Reglementările privind asigurarea acestei rații vor fi stabilite în detaliu de către Ministerul Apărării în actele sale normative departamentale. Costul anual al implementării proiectului constituie 8,8 milioane de lei. În anul curent, acest efort financiar al bugetului de stat va fi acoperit din contul alocațiilor aprobate deja pentru Ministerul Apărării, la capitolul „Procurarea produselor alimentare”.

Pentru mai multe informații: Ala Diaconu, tel. 079115326, 022 25 24 12 2, [email protected]

Foto: gov.md


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare