Conferința internațională la nivel înalt privind armele de calibru mic, armamentul ușor și munițiile convenționale în Armata Națională, la a 3-a edițieCHISINAU, 25 mai, 2023 — Cea de-a La evenimentul, organizat de Direcția Logistică și Centrul de Armament și Muniții al Armatei Naționale, cu suportul Echipei de consultanţă în gestionarea muniţiilor (AMAT — Ammunition Management Advisory Team), au participat specialiști din cadrul Ministerului Apărării și Marelui Stat Major, reprezentanți ai Parlamentului, Ministerelor Afacerilor Interne și Justiției, corpului diplomatic, ONG-urilor, Misiunii OSCE, Comitetului Internațional al Crucii Roșii, Biroului de control pentru Europa de Sud-Est și de Est asupra armelor de calibru mic și a armamentului ușor (SEESAC), misiunii de parteneriat a UE în Republica Moldova (EUPM-Moldova), organizațiilor umanitare HALO Trust și ITF Enhancing Human Security, precum şi experţi în domeniu din Germania şi Elveţia. În cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele implementării Planului de acţiuni al Armatei Naţionale pentru Prezent la reuniune, ministrul apărării Anatolie Nosatîi a subliniat că, în prezent, conducerea instituției depune eforturi considerabile pentru integrarea managementului stocurilor de armament convențional și a munițiilor, ca parte a eforturilor naționale de dezvoltare și transformare a sectorului de apărare și securitate al Republicii Moldova. „Pe parcursul ultimului deceniu, Armata Națională a desfășurat o serie de activități în scopul îmbunătățirii și consolidării securității și siguranței la locurile de stocare a armamentului şi muniţiilor din dotare. Am implementat proiecte și acțiuni concrete în domeniul armelor de calibru mic, armelor ușoare și munițiilor convenționale, bazându-ne pe cele mai bune practici naționale și internaționale. Toate aceste realizări se datorează inclusiv partenerilor noștri externi, cărora le mulțumim pentru expertiza oferită în domeniu. Cu siguranță, conlucrarea noastră nu se finalizează aici. Vom continua să depunem eforturi pentru a asigura o gestionare sigură, securizată și durabilă a armelor și munițiilor nu numai în Armata Naţională, dar şi în alte instituţii relevante din ţara noastră”, a spus Anatolie Nosatîi. Ministrul apărării și-a exprimat convingerea că această conferință va genera noi căi de cooperare și coordonare pentru a dezvolta în continuare un management sigur, securizat și durabil al stocurilor de armament și muniții în Armata Națională. Cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale la nivel înalt privind armele de calibru mic, armamentul ușor și munițiile convenționale în Armata Națională a Republicii Moldova a avut loc în luna noiembrie 2019.
|