English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Mesajul ministrului Apărării Vitalie Marinuţa cu ocazia aniversării a XX-a de la formarea Armatei Naţionale

Mesajul ministrului Apărării Vitalie Marinuţa cu ocazia aniversării a XX-a de la formarea Armatei Naţionale


"Dragi ostaşi, salariaţi civili, funcţionari publici, subofiţeri şi ofiţeri, cadre militare în rezervă şi retragere, stimaţi membri ai familiilor,

Armata Naţională prezintă, la sărbătorirea zilei sale, onorul întregii naţiuni şi raportează că are forţa şi determinarea de a-şi îndeplini cu profesionalism misiunile constituţionale. Armata Naţională, care marchează 20 de ani de la creare, îşi va onora în continuare tradiţia şi menirea de instituţie fundamentală a statului şi va răsplăti, prin devotament, curaj şi onoare încrederea de care se bucură din partea cetăţenilor.

Mesajul pe care Armata Naţională îl transmite este unul de unitate, de încredere şi de speranţă. Cetăţenii R. Moldova trebuie să aibă încredere în instituţiile fundamentale ale statului — între care armata stă la loc de cinste — şi să creadă în destinul şi în forţa R. Moldova. Am reuşit mereu să trecem cu fruntea sus peste momentele grele, iar de fiecare dată puterea noastră a venit din credinţă. Am credinţa fermă că Moldova este o republică cu un destin pe care avem datoria să-l împlinim. Pe altarul acestui destin şi-au sacrificat viaţa eroii noştri, soldaţii care au luptat pentru independenţa şi integritatea R. Moldova şi în memoria cărora îi chemăm pe toţi cetăţenii R. Moldova la unitate şi la solidaritate.

Din perspectivă istorică, construcţia instituţiei militare naţionale a însemnat, eforturi, sacrificii şi muncă bine făcută. Armata Naţională a demonstrat, cu puterea faptelor, că este un pilon principal de stabilitate în R. Moldova, iar acest lucru se datorează acţiunilor hotărîte şi construcţiei durabile, pe care militarii le-au realizat în decursul timpului.

Astăzi, armata îşi îndeplineşte misiunile, chiar şi în condiţiile unui buget de criză. Se fac eforturi deosebite şi le mulţumesc celor care înţeleg să-şi facă datoria cu maximă responsabilitate, acasă şi în teatrele de operaţii, în cadrul parteneriatelor internaţionale. În acelaşi timp, prima grijă a militarilor este să asigure un trai decent pentru familiile şi copiii lor. Înţeleg toate aceste greutăţi şi vă asigur că voi face tot ce ţine de responsabilitatea ministrului Apărării pentru ca militarii să aibă parte de un trai decent.

Sînt convins că cei care, prin jurământ, îşi leagă viaţa de apărarea ţării, se vor bucura în continuare de aprecierea şi respectul cetăţenilor. Militarii au dovedit că sînt adevăraţi profesionişti, care au avut un rol decisiv în consolidarea prestigiului internaţional al R. Moldova. Ei sunt cei mai buni ambasadori ai Moldovei în lume, iar devotamentul lor este un motiv de mîndrie pentru fiecare cetăţean al acestei ţări. Mulţumim în mod special familiilor militarilor care ne-au fost permanent un suport de nădejde. Toţi aceşti oameni sînt parte a marii familii a Armatei Naţionale, care are obligaţia morală şi suprema datorie de a-i ocroti întotdeauna.

Doamnelor şi domnilor,

Cu ocazia Zilei Armatei Naţionale, vă mulţumesc pentru profesionalismul cu care vă faceţi datoria, pentru solidaritatea de care aţi dat dovadă şi pentru curaj. Vă adresez cele mai calde felicitări, succes în activitate, împliniri profesionale şi satisfacţii personale, sănătate şi bucurii alături de familii şi de toţi cei dragi.

Dumnezeu să binecuvînteze Armata Naţională. Trăiască Armata Naţională!


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare