English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Publicaţii  Mareşalul Averescu - personalitate marcantă a istoriei militare naţionale

Mareşalul Averescu - personalitate marcantă a istoriei militare naţionale



Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859 în comuna Babele, judeţul Ismail, situată pe malul lacului Ialpug, în familia clucerului domnesc Constantin Averescu. Această localitate din Basarabia este cunoscută din 1920 sub numele de comuna General Averescu, iar din 1939, Mareşal Averescu. este de remarcat faptul că, din această veche comună românească sînt originare şi alte personalităţi militare: mareşalul Timoşenko, ministrul Apărării al URSS, generalii Arthur şi Alexandru Văitoianu, eroi ai luptei de la Mărăşti, Ioan Rîşcanu, comandant de brigadă în lupta de la Mărăşeşti, comisarul general pentru securitatea Basarabiei Zaharia Husarencu, fondatorii Armatei bulgare, generalii Stoianov şi Kolev, generalul Armatei Naţionale a Republicii Moldova, Nicolae Petrică.

Primul pas în direcţia unei cariere militare, Alexandru Averescu l-a făcut la 10 martie 1876: s-a înscris ca voluntar în escadronul de jandarmi—călări din Ismail. În cadrul acestei unităţi a participat la războiul ruso-turc din 1877-1878. A fost decorat pentru faptele sale de arme cu distincţiile militare Trecerea Dunării, Apărătorii Independenţei şi Medalia Comemorativă de Campanie Rusă. Urmează o fulminantă carieră militară. În septembrie 1876 este înaintat în gradul de brigadier, iar în 1877 devine sergent. În 1879 este reangajat ca sergent în Escadronul 3 Călăraşi din Constanţa. În anii 1879-1881 a urmat cursurile Şcolii Divizionare pentru subofiţeri la Mănăstirea Dealu, absolvind-o ca şef de promoţie. Graţie unei legi, care acorda gradul de sublocotenent absolvenţilor acestei instituţii, la 15 iulie 1881 sublocotenentul Alexandru Averescu a fost repartizat la Regimentul 1 roşiori din Constanţa şi ulterior transferat la Regimentul 6 călăraşi din Focşani.

Din 1884 pînă în 1886 studiază la Şcoala Superioară de Război din Torino (Italia). Reîntors în patrie, a avansat în grad: 1889 — căpitan; 1894— maior; 1898 — locotenent-colonel; 1901 — colonel; 10 mai 1906 — general. Pe lîngă aceasta a ocupat o serie de funcţii militare: 1894-1896 — comandant al Şcolii Superioare de Război şi profesor de tactică; 1896-1897 — ataşat militar la Berlin; 1907 — ministru de război în guvernul Sturdza; 1911 — şef al Marelui Stat Major al Armatei Române; 1914-1916 — comandant de corp de armată.

Alexandru Averescu şi-a creat un nume în Primul Război Mondial. În momentul declanşării conflictului, el avansase în gradul de general de divizie şi ocupa funcţia de comandant al Corpului 1 de armată dislocat la Craiova. În timpul neutralităţii (perioada în care România n-a fost angajată în război), a susţinut importanţa unei lovituri a armatei române la sud de Dunăre.

România a intrat în conflict la 14 august 1916. În conformitate cu planul de campanie, cunoscut sub numele de „Ipoteza Z”, s-au creat patru armate. Averescu a fost plasat la comandamentul Armatei 2. Alături de armata 1, sub comanda generalului Ioan Culcer, armata Nord (devenită mai tîrziu armata 4), comandată de generalul Constantin Prezan, au fost dislocate pe linia Carpaţilor. Armata 3, comandată de generalul Mihail Aslan, a fost încartiruită pe linia Dunării şi frontiera româno-bulgară din Cadrilater. Misiunea primelor trei armate din sectorul nord-vestic şi nordic era de a duce o ofensivă în Transilvania şi Banat printr-o bătălie generală în zona Ciucea şi Caransebeş. Obiectivul final al planului — ocuparea Budapestei, putea fi atins printr-o ieşire prin cele două porţi naturale ale rîurilor Someş şi Mureş în cîmpia Tisei.

Pentru a evalua situaţia, s-a decis convocarea unui Consiliu de război, care s-a desfăşurat la 2 septembrie 1917, cu participarea regelui Ferdinand, prim-ministrului Ion I. C. Brătianu, şefului Marelui Stat Major, Dumitru Iliescu, comandanţilor de armate, Ioan Culcer, Alexandru Averescu şi Constantin Prezan.

În cadrul acestei reuniuni, cei doi generali, Averescu şi Prezan, au avut viziuni diferite asupra situaţiei strategice a României. Primul susţinea necesitatea opririi ofensivei în Transilvania şi organizarea operaţiilor la sud, obiectivul general fiind nimicirea trupelor germano-bulgare de pe partea opusă a Dunării. În caz de succes, era posibilă înaintarea către sud pentru a face joncţiune cu armata franceză de la Salonic, iar după scoaterea Bulgarei din război şi deblocarea teritoriului balcanic, forţele puteau fi îndreptate spre nord pentru eliberarea Transilvaniei.

De cealaltă parte, Constantin Prezan considera că unica soluţie de redresare a situaţiei era respectarea strictă a „Ipotezei Z”, adică continuarea ofensivei peste munţi pentru a atinge linia Mureşului.

Balanţa a fost înclinată în favoarea lui Averescu. Ofensiva la nord şi vest de munţi a fost oprită şi s-a organizat o acţiune complexă la sud de Dunăre, cunoscută sub denumirea de „Operaţia de la Flămînda” (18–23 septembrie).

În vara anului 1917, Averescu s-a remarcat în cadrul bătăliilor de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, unde a oprit înaintarea trupelor Puterilor Centrale pe această linie de apărare. În rîndurile soldaţilor era cunoscut sub numele de „taica Averescu”.

Pentru destoinicia şi curajul de care a dat dovadă în Primul Război Mondial a fost decorat de către regele Ferdinand cu Ordinul „Mihai Viteazul”, modelul „1916”, clasa a III-a (la 22 martie 1917), clasa a II-a (la 21 iulie 1917), clasa I (la 15 decembrie 1921).

Averescu a fost şi teoretician militar. Pe cînd era căpitan, la începutul anului 1891, a preluat editarea revistei România militară, unde a publicat o serie de studii de geografie: „Teatrul de operaţiuni austro-român” (1891), „Lecţiuni de geografie ” (1895). Operele sale „Tactica. Teorie şi aplicaţiuni”, în trei volume (1888-1891), „Jocul de război” (1903), „Călăuza ofiţerului” (1903), „Operaţiile de la Flămînda” (1924), „Notiţe zilnice de război” (1937) l-au consacrat în domeniul ştiinţei militare.

La 25 octombrie 1930, la Sighişoara, Averescu a fost ridicat la rangul de mareşal, cea mai înaltă treaptă în ierarhia militară (această demnitate îşi are originea în Europa. În România, demnitatea de mareşal a fost înfiinţată la Iaşi, în toamna anului 1918, cînd guvernul generalului Coandă hotăra ca Regele Ferdinand I, în calitatea sa de Comandant Suprem al Armatei Române în războiul din 1916 — 1918, să fie înălţat în acest rang).

Înmînarea bastonului şi citirea Cărţilor de „Mareşal al României” au fost făcute de ministrul, generalul Nicolae Condeescu.

Militar de carieră şi personalitate politică, Alexandru Averescu a încetat din viaţă în noaptea de 2 spre 3 octombrie 1938. A fost înmormîntat în cripta situată în locul unde a fost spart frontul german la Mărăşti, în mausoleul edificat în cinstea eroilor bătăliei din vara anului 1917, lăsînd astfel neamului din care s-a ridicat pagini de glorie.

Natalia Codreanu, Muzeul Armatei Naţionale


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Marele Stat Major

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Rețele de socializare