English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Publicaţii  Glasul sângelui anti-COVID

Glasul sângelui anti-COVID



Potrivit Centrului Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS), Armata Națională este printre cele mai importante instituții donatoare de sânge, inclusiv de plasmă convalescentă — utilizată în cazul coronavirusului. „Din 1822 — numărul total al donatorilor, 112 sunt militari ai Armatei Naționale, care au donat 350 de unități de plasmă convalescentă. Toate ajung la pacienții grav bolnavi de COVID, spitalizați în instituțiile medicale republicane, municipale și raionale la solicitarea acestora. Pentru produsele plasmatice se ia în considerare numai apartenența de grup după sistemul ABO, adică se transfuzează grupă la grupă, alte compatibilități nu se realizează”, a menționat Silvia Roșca vice-directoarea centrului.

Militarul Dumitru Chițanu este unul dintre cei mai darnici donatori din Armata Naţională. Dânsul a donat de 8 ori plasmă, începând cu luna iulie și e gata să repete gestul. „Sunt donator de 2 ani de zile, perioadă în care am dat sânge de 14 ori. Odată ce am trecut prin COVID-19, m-am bucurat să fiu de ajutor altor oameni. Astfel, la 2-3 săptămâni repet fapta”.

Colegul său, Daniel Roman, infectat în aceeași perioadă, a donat de 4 ori. „Când am acceptat să dau plasmă, m-am gândit în primul rând la buneii mei, care sunt în vârstă și știu că acest virus e nemilos cu cei bătrâni. De aceea, am vrut să fiu de folos. Mai mult, îmi plac dulciurile și produsele primite drept recompensă, ce mă alină un pic atât pe mine, cât și pe camarazii cu care le împart”.

Dacă cei doi au învins ușor virusul, cel de-al treilea, Petru Grosu, l-a înfruntat timp de 3 săptămâni în spital. La 10 zile după însănătoșire a dat o fugă la cabinetul medical să doneze plasmă: „Faptul că o doză de plasmă salvează 3 vieți m-a motivat să mă implic și eu la îmbunătățirea situației. De asemenea, mă atrage și răsplata — cele 2 zile libere: în prima zi suntem eliberați de la efort fizic, ca să se vadă dacă nu avem complicații și a două zi — odihnă. De fapt, sincer să fiu, dacă nu aș fi în armată, tot aș dona sânge”.

Acești tineri donatori cu o percepție de moment și motivați extrinsec cum ar fi un pachet de dulciuri sau o zi liberă, poate nici nu realizează în profunzime cât de prețioși au fost pentru cele peste 1000 de persoane, care o dată ieșite din calvar, în mod sigur mulțumesc tăcuți salvatorilor anonimi pentru ei.

Gestul e cu atât mai eroic, cu cât donările de plasmă convalescentă sunt limitate în timp — doar 60 de zile, maximum 90 se mențin anticorpii la acest virus în organismul uman, a completat Silvia Roșca. „Această plasmă ajută în primele zile de manifestare a bolii și ținând cont că în acest an plasma convalescentă e la mare căutare, circuitul ei e mai intens, respectiv nu mai ajungem să depozităm lichidul fluent pentru 36 luni, cât se poate păstra el în dispozitive frigorifice specializate.”

E bine de știut că organismul, după donarea plasmei, își revine în decurs de 48 ore, iar intervalul dintre donări trebuie să fie nu mai mic de 2 săptămâni, a precizat aceeași sursă.

Colectările de sânge și plasmă din rândul militarilor se fac individual și colectiv. În cel de-al doilea caz, evenimentul se desfășoară fie la punctele de colectare a sângelui, fie în cadrul unităților militare în săli corespunzătoare. În acest an au fost organizate două astfel de campanii: în luna septembrie și în luna noiembrie-decembrie. Pe de altă parte, din cauza pandemiei nu ne-am putut implica la capacitate maximă în campania de donare de sânge obișnuit, așa cum făceam ani la rând", a specificat colonel Sergiu Cîrlan, șef Direcție medico-militară.

Totuși, există suficiente rezerve de produse sanguine care să asigure necesitățile instituțiilor medicale, a conchis doamna Roșca.

Lupta continuă până la înfrângerea totală a virusului și pe toată această durată militarii vor fi alături de societate — nu din obligație, ci din sentiment profund al responsabilității civice, din obișnuința de a ajuta, din dorința de a menține pacea, implicit la nivel de sănătate comunitară.

Liuba Vicol, Centrul mass-media militară


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Marele Stat Major

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Rețele de socializare