English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Publicaţii  Combină serviciul militar cu arta. Un soldat din Armata Națională face furori cu talentul său în pictură

Combină serviciul militar cu arta. Un soldat din Armata Națională face furori cu talentul său în pictură



Pasionat de pictură, dar fără studii specializate, un tânăr soldat din Armata Națională face furori cu talentul său în mânuirea pensulelor. De 11 luni, Artiom Maimescul combină pictura murală cu rutina de militar în termen la Brigada de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”. Totul a început într-o seară, când a pus pe hârtie emblema unității militare. După ce talentul său a fost descoperit și de superiori, tânărul a fost invitat să picteze atât pereții cazarmei, cât și ai unei gradinițe din capitală.

Fiind proaspăt venit la armată, Artiom a început să picteze emblema unităţii într-o seară, după ce și-a încheiat rutina zilnică.

„Era noaptea și am învățat obligațiunile mele și m-am apucat de desenat insigna armatei naționale, vulturul acela de aur, în caietul meu de lucru la prima pagină, tot cu pixul pur și simplu”.

Ulterior, talentul său a fost apreciat și de superiorii săi. Iar de atunci sunt 11 luni de când Artiom Maimescul combină serviciul militar cu arta. În timpul liber pictează pereţii interiori ai cazarmei şi ai unităţii militare — Brigada 2 Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare” -, acolo unde peste o lună soldatul își va încheia serviciul militar în termen.

„Eu nu am terminat nici o școală de arte, nici cursuri de pictură, am vrut, dar nu am avut posibilitate atunci. Primele picturi serioase le-am început în cursul de instruire când eram în serviciu la Centrul de Instruire de la Bulboaca”.

Până să picteze pereții unității militare, Artiom și-a încercat pensulele pe un pavilion de joacă dintr-o grădiniță, la sugestia comandantului său. Pentru a acoperi pereții cu desene multicolore, tânărul a folosit în jur de 5 litri de vopsea folosită pentru lucrări de reparație.

„Am scos la printer colorul și am venit aici în grădiniță să mă uit după mărime, unde, ce eu pot să desenez. Am făcut un fel de Disneyland aici în grădinița asta”.

O altă provocare a fost să picteze chipul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, numele căruia îl poartă unitatea militară unde tânărul pictor își satisface serviciul militar.

„Trebuia de făcut mâinile, fața, umbra, mult de lucru, foarte greu. Cel mai important asta e ochiul lui, asta e privirea lui ca un voievod.”

În armată, talentul său este susținut de comandantul Brigăzii, Andrei Șram, care, și el la rândul său, a desenat în trecut. Deși recunoaște că nu îl scutește pe Artiom de activitățile de soldat, totuși îi oferă mai mult timp pentru a-și manifesta talentul.

„Am observat în cazarmă o pictură în creion și desigur m-a interesat mult, este vorba de o mașină de transmisiuni și aflând că acest lucru l-a făcut un militar în termen, bineînțeles că m-am interesat cine este el”.

Picturile lui Artiom au fost admirate și de Ministrul Apărării în exerciţiu, Victor Gaiciuc, care recent a fost într-o vizită la brigada numărul 2.

„O săptămână și jumate un așa desen, da? Mașina asta de transmisiuni, eu”.

După ce-și va încheia serviciul militar în termen, Artiom Maimescul spune că va continua cariera militar, doar că deja prin contract. De asemenea, la sugestia superiorilor săi, își va încerca norocul la specialitatea de design grafic, la Academia de Artă, unde visează să ajungă.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament



 https://tv8.md/2021/05/31/video-combina-serviciul-militar-cu-arta-un-soldat-din-armata-nationala-face-furori-cu-talentul-sau-in-pictura/
© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Marele Stat Major

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Rețele de socializare