English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Militarii moldoveni – la „KFOR Mission Readiness Exercise”

Militarii moldoveni – la „KFOR Mission Readiness Exercise”



CHIŞINĂU, 23 septembrie 2014 – Un contingent de militari profesioniști ai Armatei Naţionale a plecat astăzi în Germania pentru a participa la exercițiul „KFOR Mission Readiness Exercise”, care se va desfășura la Centrul de Instruire din Hohenfels.

Şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan, a trecut în revistă contingentul de militari, înainte de plecare şi le-a urat succes la exerciţiu. „Vă solicit să reprezentați Republica Moldova cu demnitate și să demonstrați profesionalism și performanță la aplicații. Pentru aceasta v-aţi antrenat în poligoanele de instrucţie, în cadrul exerciţiilor naționale și multinaţionale”, a spus generalul de brigadă Igor Gorgan.

Potrivit şefului contingentului moldovenesc, locotenent-colonelul Ruslan Cojocari, scopul exercițiului este evaluarea nivelului de pregătire a militarilor care urmează să participe în misiunea KFOR din Kosovo.

Sursa citată a specificat că militarii moldoveni vor executa, în comun cu subunităţile naţiunilor partenere, misiuni de patrulare, escortare, pază, sprijin şi planificare, evacuare medicală pe calea aerului și pe uscat și control al mulțimii.

La „KFOR Mission Readiness Exercise” participă 42 de militari din Brigada de infanterie motorizată „Ștefan cel Mare”, Batalionul 22 de menținere a păcii, Batalionul cu destinație specială „Fulger” și Batalionul de Geniu.

La exerciţiu, care se desfășoară în perioada 25 septembrie-15 octombrie curent, vor participa peste 1 410 militari din SUA, Germania, România, Slovenia, Kazakhstan, Armenia, Bulgaria, Portugalia, Tadjikistan, Kîrgîstan şi Afganistan.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media