English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Ministrul Apărării, în dialog cu Barbora Margoldova, coordonator DCBI

Ministrul Apărării, în dialog cu Barbora Margoldova, coordonator DCBI



CHIŞINĂU, 23 octombrie 2019 — Ministrul Apărării Pavel Voicu a avut astăzi o întrevedere cu Barbora Margoldova, coordonator în domeniul implementării Iniţiativei de Consolidare a Capacităților de Apărare (DCBI) pentru Republica Moldova. La şedinţă au participat şi reprezentanţii conducerii Ministerului Apărării și Marelui Stat Major al Armatei Naţionale.

Dialogul oficialilor s-a axat pe acţiunile realizate în cadrul primei faze a DCBI şi priorităţile pentru următoarea perioadă.

Pavel Voicu a salutat, cu această ocazie, desemnarea de către NATO a unui coordonator DCBI, ceea ce va contribui la identificarea instrumentelor şi activităţilor necesare pentru realizarea obiectivelor stipulate în documentele strategice, elaborate cu sprijinul experţilor străini.

Ministrul Apărării a specificat că Republica Moldova contează în continuare pe asistenţa partenerilor şi în derularea celei de-a doua faze a DCBI, care presupune reforma structurii de apărare prin intermediul unor proiecte comune, benefice pentru Armata Naţională.

De menţionat că Republica Moldova a fost acceptată de către Alianţa Nord-Atlantică ca parte a DCBI în luna iunie 2015, Ministerul Apărării fiind desemnat în calitate de instituţie responsabilă pentru implementarea acesteia. DCBI are drept scop consolidarea capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi presupune un pachet de asistenţă divizat în două faze.

În cadrul primei faze, Ministerul Apărării a conlucrat cu experţii internaţionali pentru acordarea sprijinului şi consultanţei în elaborarea documentelor de politici.

Cea de-a doua fază se axează pe acordarea de asistenţă, inclusiv prin stabilirea unor fonduri de încredere pentru Republica Moldova care vor contribui substanţial la dezvoltarea sistemului naţional de apărare.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: cancelariama@army.gov.md

General Staff

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Social Media