English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Dialog moldo-ucrainean, la Ministerul Apărării

Dialog moldo-ucrainean, la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 10 decembrie 2019 — Aspectele cooperării bilaterale pe dimensiunea apărării, situaţia regională şi direcţiile de dezvoltare a Armatei Naţionale au fost discutate de ministrul Apărării Victor Gaiciuc şi Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova, Volodimir Boeciko, în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Ministerul Apărării.

Victor Gaiciuc l-a informat pe Volodimir Boeciko despre priorităţile mandatului său, care se vor axa pe modernizarea instituţiei, asigurarea protecţiei sociale a efectivului miltar şi civil şi menţinerea unor relaţii de cooperare bazate pe o politică externă echilibrată, cu respectarea statutului de neutralitate.

În acest sens, ministrul Apărării a declarat că armata Republicii Moldova şi cea a Ucrainei au înregistrat progrese la capitolul instruire şi pregătire comună a militarilor celor două armate în cadrul exerciţiilor multinaţionale, precum şi schimb de experiență între specialiştii din domeniul juridic, medical şi psihologic.

Cei doi oficiali au convenit, la final, asupra intensificării colaborării bilaterale în domeniul militar, inclusiv prin contribuţie la modernizarea şi dezvoltarea instituţiilor de apărare ale celor două ţări, precum şi prin continuarea participării militarilor moldoveni şi celor ucraineni la exerciţii multinaţionale şi misiuni internaţionale de menţinere a păcii.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: cancelariama@army.gov.md

General Staff

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Social Media