English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Contingentul KFOR-13: o lună la datorie în Kosovo

Contingentul KFOR-13: o lună la datorie în Kosovo



CHIŞINĂU, 14 august 2020 — Militarii din cel de-al treisprezecelea contingent al Armatei Naţionale în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo au demarat executarea misiunilor de pacificare în aria de responsabilitate, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva COVID-19, stabilite de comandament.

Potrivit comandantului contingentului, locotenent colonel Veaceslav Corcodel, pe parcursul primei luni de aflare în Kosovo, ofiţerii, sergenții și soldații moldoveni au fost instruiţi de colegii lor din alte țări la capitolul controlul mulțimii și firephobia, precum și conducerea tehnicii militare din dotarea trupelor străine, inclusiv vehicule de tip VM-90.

Sursa a specificat că în prezent, plutonul de infanterie moldovenesc asigură paza și protecția Mănăstirii Decane din regiune şi execută misiuni specifice la punctele de control ale bazei italiene Camp Vilaggio din Pech, unde este dislocat contingentul. Totodată, în timpul apropiat, militarii moldoveni urmează să fie implicați în patrulări pe jos și pe mașini în aria de responsabilitate.

Cei șapte geniști din contingent acționează în sprijinul colegilor din Austria și Slovenia, fiind implicați în misiuni de cercetare genistică a terenului, în special a rutelor de patrulare și a teritoriului destinat pentru aterizarea elicopterelor.

Contingentul KFOR-13, compus din 41 de militari profesionişti, a plecat în Kosovo în luna iulie curent. Acesta este dislocat în localitatea Pech și face parte din Comandamentul Regional-Vest (Regional Command West).


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: cancelariama@army.gov.md

General Staff

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Social Media