English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale, la final

Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale, la final



CHIŞINĂU, 11 iunie 2021 — Ediţia a VIII-a a Cursului postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale, organizat de Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA), a ajuns la final.

Cu acest prilej, la Agenția pentru Știință și Memorie Militară a avut loc o ceremonie la care a participat ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc şi militari din corpul de comandă al Armatei Naţionale.

În cadrul evenimentului, ministrul Gaiciuc i-a felicitat pe cei 33 de absolvenţi şi le-a înmânat diplomele de finalizare a studiilor.

„Vă felicit pentru performanţele pe care le-aţi înregistrat pe parcursul şedinţelor şi mă bucur că, an de an, sectorul de securitate şi apărare al ţării devine tot mai bogat în specialişti bine-pregătiţi, cu viziuni moderne şi care, cu siguranţă, vor contribui la dezvoltarea acestui domeniu important pentru ţara noastră. În acest sens, vreau să adresez mulţumiri rectorului şi lectorilor Academiei Militare ‚Alexandru cel Bun’ pentru buna organizare a Cursului respectiv şi calitatea instruirii, dar şi pentru faptul că instituţia îşi adaptează încontinuu planurile de învăţământ la cerinţele de interoperabilitate, astfel încât să fie competitivă şi să corespundă rigorilor actuale”, a spus Victor Gaiciuc.

Potrivit comandantului-rector al AMFA, colonel Anatol Bucuci, Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale a avut loc în perioada 9 martie −11 iunie curent, la el participând reprezentanţi ai Ministerelor Apărării, Afacerilor Interne, Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Serviciului Vamal, activitatea cărora are tangenţă cu politicile de dezvoltare a statului în domeniul securităţii şi apărării.

Programul de instruire a cuprins şedinţe teoretice şi practice atât în format online, cât şi direct, la diferite subiecte actuale, printre care: sisteme și doctrine politico-militare, securitate naţională şi internaţională, drept internațional umanitar, relaţii civil-militare.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media