English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Absolvenţii Academiei Militare şi-au primit diplomele de licenţă şi gradul de locotenent

Absolvenţii Academiei Militare şi-au primit diplomele de licenţă şi gradul de locotenent



CHIŞINĂU, 25 iunie 2021 —Absolvenţii din acest an ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA) au primit astăzi diplomele de licenţă de la preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, comandant Suprem al Forţelor Armate. Totodată, ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc le-a înmânat celor trei absolvenţi eminenţi „Însemnul Special al Ministrului Apărării”. Ceremonia s-a desfăşurat în Scuarul Arcului de Triumf din Chişinău.

La eveniment au fost prezenţi viceprim-ministra în exercițiu pentru reintegrare Olga Cebotari, comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, corpul de ataşaţi militari acreditaţi pentru ţara noastră, precum şi rudele tinerilor locotenenţi.

Preşedintele Republicii Modova Maia Sandu i-a felicitat pe absolvenţii promoţiei din acest an urându-le succes, performanţă şi ambiţie în activitatea ulterioară.

„Drumul pe care l-aţi ales este dificil, dar onorant. Un drum ce impune standarde profesionale și umane înalte, maturitate și multă muncă. Îmi doresc să faceţi o carieră de succes acasă, în Moldova, iar cunoștințele dumneavoastră să fie puse în aplicare doar pe timp de pace” a declarat Maia Sandu.

Ministrul Apărării Victor Gaiciuc şi-a exprimat convingerea că cei 45 de tineri absolvenţi ai Academiei Militare vor contribui la modernizarea instituţiei de apărare. „De astăzi, începeţi o nouă etapă în cariera militară. Sunt sigur că o să reuşiţi să înregistraţi performanţe frumoase în serviciu, astfel încât să contribuiţi la modernizarea sistemului naţional de apărare”, a menţionat ministrul Gaiciuc.

Promoţia 2021 a Academiei Militare este formată din 45 de absolvenţi, dintre care şase fete, care au studiat la trei specialităţi: infanterie, artilerie şi comunicaţii şi informatică.

Durata studiilor în AMFA este de trei ani, iar studenţii se află la întreţinerea deplină a statului: cazarea, hrana şi echipamentul militar sunt gratuite.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media