English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  Chimistul militar în lupta cu agenţii toxici

Chimistul militar în lupta cu agenţii toxici




 

Compania protecţie chimică independentă a fost fondată la 1 iunie 1995 cu scopul de a asigura activităţile de sprijin ale Armatei Naţionale pe linia genului de armă protecţie NBC (apărare nucleară, biologică şi chimică): asigurarea apărării NBC în cadrul acţiunilor de luptă, executarea observării cercetării NBC a terenului, a zonelor contaminate şi delimitarea lor, executarea observării meteorologice, controlul de radiaţie şi chimic ale personalului, armamentului şi tehnicii militare, depozitelor alimentare, înştiinţarea trupelor despre pericolul întrebuinţării armelor de nimicire în masă, executarea decontaminării parţiale şi totale a terenului, a personalului, armamentului şi tehnicii militare supuse contaminării.
 
Pregătiţi pentru intervenţii
 
Într-o lume în care pericolul radioactiv şi chimic capătă amploare, rolul chimistului militar devine foarte important. Lupta cu agenţii toxici este una dificilă, în mare parte pentru că, zice comandantul Companiei protecţie chimică independentă, căpitanul Tudor Popa, “inamicul nostru trebuie determinat”. De aici porneşte frumoasa poveste despre chimiştii militari. Nu oricine poate să devină un bun specialist în arma chimie, ci doar cei curajoşi, perseverenţi şi încrezuţi în propriile forţe, care pot să facă faţă, în orice situaţie, pericolului armelor chimice. De aceea şi instruirea militarilor din Compania protecţie chimică independentă este specială. În apărarea NBC, se cere permanent 100% de protecţie, pentru că orice mic rateu înseamnă pierderi de vieţi omeneşti. În centrul de instruire, efectivul companiei se antrenează pentru ca să supravieţuiască, să lupte şi să opereze în medii contaminate NBC. Aici se realizează scenarii de apărare NBC, cît mai aproape de realitate, în special pentru folosirea măştii contra gazelor, a costumelor de protecţie şi a pachetului de decontaminare, scenarii privind procedurile de detecţie si identificare, în cazul misiunilor de recunoaştere, avertizare şi raportare, privind acordarea primului ajutor şi a tratamentului victimelor. “Instruirea efectivului vizează, în fază iniţială, pregătirea a două grupe de specialişti - chimişti cercetaşi şi chimişti degazatori. După care, are loc închegarea grupelor, a plutoanelor şi a companiei”, informează căpitanul Popa. De la dumnealui aflăm că chimiştii cercetaşii sînt cei care execută cercetarea raioanelor contaminate. Iar chimiştii degazatori decontaminează tehnica şi/sau personalul infectate. Am avut ocazia să vedem pe viu cum acţionează cele două grupe de chimişti în cadrul unui antrenament la protecţia NBC. Antrenamentul a vizat acţiunea unei grupe de cercetare, radiaţie şi chimică la executarea misiunii de cercetare a unui raion. A fost creată o situaţie de aplicare a armei de distrugere în masă de către inamic, iar militarii au executat atît cercetarea radiologică, cît şi chimică. În urma cercetării chimice şi de radiaţie, a fost delimitat raionul contaminat. Aici i-am întîlnit pe caporalii Igor Godea şi Ion Mogîldea, ambii încorporaţi în campania din primăvara anului precedent, despre care comandantul zice că sînt „doi buni meseriaşi”. Caporalul Godea este specialist chimist degazator. Dînsul este originar din raionul Ungheni şi zice că a venit din plăcere la armată, „pentru o mai bună pregătire pentru viaţă”. Igor Gadea este încîntat de viaţa militară şi de prieteniile care se leagă aici. „La moment, sîntem 24 de prieteni în cazarmă”, îmi zice militarul, strecurînd un zîmbet uşor. Se zice că dacă omul ar şti dinainte ce îl aşteaptă, s-ar asigura. În şcoală, Ion Mogîldea nu a acordat prea mare atenţie chimiei, pentru că nu ştia cît de necesară îi va fi ulterior. Acum, parcă, s-a pomenit aşezat din nou pe băncile şcolii (unei alte şcoli) şi asimilează cît mai bine disciplina. „În armată învăţ multe lucruri utile şi pentru viaţa de la civilie”, zice caporalul Mogîldea, care este cercetaş-chimist.
 
Chimiştii militari în distrugerea pesticidelor
 

Potrivit căpitanului Popa, Compania protecţie chimică independentă activează în cadrul proiectului NATO de distrugere a pesticidelor din faza iniţială a proiectului, din anul 2003. „Efectivul a fost implicat şi la prelevarea probelor de pesticide în diferite depozite de pe teritoriul republicii. Ulterior, aceste mostre au fost duse la laborator şi determinată originea pesticidelor sau substanţelor toxice periculoase. La aceste acţiuni au fost implicaţi atît militari pe contract, cît şi în termen. A fost formată grupa de reambalare a pesticidelor şi am activat, practic, în toate raioanele Republicii Moldova unde au fost localizate depozite de păstrare a pesticidelor”, informează căpitanul Tudor Popa. Aceeaşi sursă informează că unitatea este dotată cu echipamentul necesar pentru îndeplinirea misiunilor.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media