English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  Cu Hipocrate în armată

Cu Hipocrate în armată



— Medicina militară e deosebită de cea generală?

— Orice student la medicină poate deveni și cadru medical militar?

Dacă ați reacționat cu NU și DA, atunci să știți că ați răspuns greșit.

Medicina militară înseamnă mai mult omul, decât tehnologia în domeniu. Or, în câmp, acolo unde aparatele, instrumentele medicale sunt limitate sau lipsesc, toată rezolvarea situației se bazează pe capacitatea lucrătorului medical de a interveni prompt, creativ, echilibrat și adecvat. Aparent, aceste calități le au toți medicii sau asistenții medicali, dar realitatea ne-a demonstrat că nu fiecare rezistă să muncească în situații și locuri de criză.

„Sunt tineri, determinați pentru viitoarea carieră încă din studenție. Sunt și cazuri când lucrătorii medicali se orientează spre armată după 10 și chiar 20 de ani de activitate profesională. Dar, nu staționează mult la noi, motivând că e mic salariul. Pentru armată, avem nevoie mai mare de cadre medicale de genul masculin. Ideea e că în fiecare contingent din KFOR trebuie să fie prezent și un felcer bărbat. Din motiv că nu sunt suficienți, aceștia pleacă iar și iar, cam la 2 ani distanță. Mai sunt și alte misiuni internaționale cu implicarea cadrelor medicale. Însă, noi avem nevoie de ei și în unități”, constată colonel Sergiu Cîrlan, șef Secție medico-militară.

Da, prezența personalului medical în unități, mai ales în această primăvară/vară este una dumnezeiască. Anume ei oferă o doză de liniște, de încredere că oricând militarul sau angajatul civil poate primi ajutorul necesar. Bunăoară, grație bunei organizări, atenției și responsabilității maiorului Vadim Ciuhrii, șef Serviciu medical al Brigăzii de Infanterie Motorizată din Bălți, focarul COVID-19, apărut în unitate la început de sezon estival, a fost rapid stopat: „Coronavirusul reprezintă un pericol, dar e controlabil. Noi nu l-am lăsat să ne domine. În schimb, consecințele, traumatismele de luptă sunt imprevizibile și greu suportabile.”

Concluzia comparabilă are la bază experiența din Mali, acolo unde a participat în misiune de instruire și unde atacurile sunt o obișnuință: „În noaptea dintre 22 și 23 februarie 2019, unitatea noastră a fost atacată cu două explozibile, soldate cu trei răniți. Atunci am reacționat rapid și adecvat, așa cum am fost antrenați. Abia peste câteva zile, când reveneam la normal, analizam ceea ce s-a întâmplat și am realizat cât de importante sunt autodisciplina, stăpânirea de sine în situații de criză, să știi să-ți controlezi frica și să alegi binele celui de alături peste binele personal. Și chiar cu această extremă trăită aș repeta experiența, vorba ceea, fiind acasă, vrei la război și la război, vrei acasă”.

În unitate, munca evident e mai liniștită, deși încordată, în special, în sezonul maladiilor și în câmp, perioadă ce nu trece fără diverse complicații: traume, erupții, alergii ș.a. Timp de 13 ani, fiind la aceeași funcție, medicul Ciuhrii și-a însușit pe îndelete obligațiile: lucrul profilactic, depistarea la timp a problemelor de sănătate și transportarea bolnavului la instituția medico-militară. Ochiul dânsului deja vede cu ușurință când ostașul simulează sau cu adevărat are o acutizare, mai ales în perioada de adaptare.

Oricât de interesantă ar fi medicina în unitate, rutina tot intervine. Noroc de anumite cursuri, specializări prin spitale și misiuni, ce motivează și colorează viața unui doctor sau asistent medical militar. Senzația unei schimbări periodice de atmosferă, a unui schimb de experiență sau a unei posibilități de a învăța ceva nou este necesară oricui, indiferent de stagiul de muncă. De exemplu, sergent Victor Spinei, felcer superior din Batalionul 22 menținere a păcii, vorbește cu atâta entuziasm despre școlirea sa din Ucraina, România, Lituania, Germania, SUA, încât îți vine să faci și tu medicină militară: „Sunt practici unice, interesante și foarte utile. Anume prin intermediul lor am însușit să iau atitudine în cazuri grave și decese, să iau rapid decizii și nu a fost deloc ușor. În misiunea din Kosovo, am învățat să fac rapoarte — situație absolut nouă pentru mine atât ca concept, cât și ca limbă, am colaborat cu echipe internaționale și am înțeles specificul unei astfel de conlucrări”.

Pe lângă deplasările internaționale, în cei 8 ani de armată, asistentul medical Spinei s-a dedicat și medicinii naționale. Cunoștințele dânsului au fost necesare în diverse cazuri, implicit pe terenul de instruire, iar printre cele mai frecvente s-au numărat fracturi, insolații, hipotermie ș.a: „Să oferi primul ajutor medical la poligon e diferit și dificil, pentru că pot fi condiții climaterice nefavorabile, nu ai transport la timp, nu ai tot echipamentul necesar, lucrezi cu ceea ce ai, de cele mai dese ori improvizăm, dar anume aici te testezi și te încăpăținezi să reușești”.

De altfel, prin ambiție a ajuns să muncească în armată. Cu visul din copilărie a pășit pragul Colegiului Militar pe atunci. Din motive de sănătate, nu a ajuns student militar, dar imediat s-a orientat spre medicină. Studiile la Colegiul de medicină i-au solicitat mai multe forțe, dar „cu cât mai dificil, cu atât mai interesant a fost”, mărturisește tânărul. După absolvire, s-a încadrat în armată și de atunci profesează două meserii în paralel. E adevărat că se concentrează mai puțin pe grade militare pentru că munca oricum e aceeași și atitudinea față de un lucrător medical nu e în funcție de grad. În schimb la capitolul medicină are mari dorințe: „Undeva în adâncul sufletului îmi doresc situații extreme, ca să mă testez, să mă manifest și am încrederea că aș putea face față. Aș vrea o companie de medici militari cu șansa unor schimburi de experiență, tehnică mai performantă, inclusiv pentru situații excepționale”, completează specialistul.

Acestea sunt, probabil, aspirațiile fiecărui cadru medical, din orice unitate militară, fie că e vorba de punct sau serviciu medical. În completare ar mai fi sporuri salariale în raport cu efortul depus și condițiile de risc la care muncește acesta și posibilitatea de a crește profesional. Deocamdată, motivația reprezintă un spațiu locativ de serviciu, perfecționări, misiuni în afara țării și altele particulare, în funcție de valori și interese individuale.

Așadar, astăzi am pătruns în culisele medicinii militare, am evidențiat ce o face diferită de medicina generală și am cunoscut câteva subtilități trăite de exponenții acestei meserii. Ei muncesc departe de ochii publicului larg, dar lumea lor mică pare a fi unică, cu spirit de empatie și camaraderie.

Liuba VICOL


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media