Un alt Jurământ - sportului

Partea I.

Alergare pentru cunoașterea limitelor proprii

Ați auzit vreodată de proverbul Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă, nu-i așa? E un pic și despre protagonistul acestui articol, locotenent-colonel Alexandru Răileanu, ofițer principal Secția doctrine și lecții însușite, J7. Acum 4 ani, i-a fost atât de rușine de viciul său — fumatul, încât a decis să fugă, în sensul direct al cuvântului. Se întâmpla acest eveniment pe 5 mai 2016, printr-o coincidență, neștiută nici de el, fiind și Ziua Mondială a atletismului. De atunci, ofițerul fuge!

Pasiunea sa tânără îl ambiționează la noi și noi scopuri, cu fiece competiție încheiată. Acestea pot fi majorarea distanței sau micșorarea timpului de alergat, un loc onorabil la linia de finiș, important să nu fie la fel și preferabil în natură, pe teren avariat: „Alergatul pe loc drept este monoton și te doboară psihologic. În schimb, prin păduri, parcuri, pe malul râului e chiar motivant”.

Deocamdată, ofițerul a adunat zeci de diplome la competiții și maratoane naționale și internaționale. Cel mai sus s-a poziționat pe locul II, iar cea mai mare distanţă alergată a fost de 45 km în 3:32:56. Rezultatul l-a obținut la maratonul Dragonul de Aur, desfășurat la Orheiul Vechi, la care au participat circa 400 de sportivi.

Distanțele mari îl tentează, iar cele mici le ignoră, cu excepția celor obligatorii, pentru evaluarea anuală a militarilor: „De fapt, atracția față de atletism tot în armată a pornit, când am participat la Campionatul Armatei Naționale la cros pe distanța de 10 km. Am ocupat locul III și de atunci picioarele mele aleargă”.

Aleargă când are chef, fără un program special sau antrenor. Aleargă neapărat când pleacă într-o deplasare de serviciu. Astfel, a cunoscut subtilitățile naturii de la Bălți, Bulboaca, Cahul, pe distanțe între 25 km și 42 km. „Un caz interesant s-a petrecut la sudul țării, când, alergând pe malul Prutului, era cât pe ce să încalc regimul de frontieră. La timp a intervenit poliția de frontieră și m-a avertizat că am nevoie de permisiune pentru a mă deplasa în această zonă”.

Distanțele maratonice sunt o rutină deja, spectaculozitatea și motivația se bazează mai mult pe dificultatea și necunoscutul traseelor. Militarul abia așteaptă s-o ia la picior prin codri și păduri, nestrăbătute de un muritor de rând. În toamna anului curent, mai are o provocare la distanță, când se propun două competiții la alergări, cu peste 70 km fiecare. Atunci, ca și la competițiile de odinioară, dânsul va îmbrăca tricoul pe care este imprimat cuvântul Armata.

Partea a II .

Cu bicicleta — spre atingerea culmilor

Și aceasta nu e tot despre locotenent-colonelul Răileanu. O altă pasiune a dânsului, și mai tânără, este ciclismul. Realizarea sonoră pe acest segment considerăm a fi turul țării în 10 zile cu bicicleta. Pentru acel proiect din 2019 s-a pregătit minuțios jumătate de an, iar perioada de deplasare a fost special aleasă: „Am dedicat acest tur lui Ștefan cel Mare, respectiv, mi-am propus să-l finalizez pe 2 iulie, ziua când a decedat domnitorul. Nu mi-am permis nici o relaxare sau abatere. Indiferent ce se întâmpla, trebuia să ajung la stopul inițial stabilit”. În termeni matematici, aceasta însemna 140-160 km pe zi — aproape o nebunie, cu bicicleta încărcată — opinau colegii săi, chiar și cei mai experimentați. Și Atenție! e vorba de drumuri neadaptate mersului cu bicicleta și întregul traseu l-a parcurs de unul singur. „Denivelările sunt simțitoare. Cel mai greu a fost în ziua a 4-a, de la Ungheni spre Briceni. Toată ziua a bătut vântul în față. În următoarea zi, am avut febră musculară, dar am continuat”.

Turul ciclist istoric, memorabil a pornit de la bustul lui Ștefan cel Mare, de pe teritoriul Ministerului Apărării și a continuat după acele ceasornicului, mereu cu drapelul armatei atașat la bicicletă. În fiecare centru raional, ofițerul făcea câte o fotografie la bustul sau monumentul lui Ștefan. Și pentru că nu era prezent peste tot, a ales să-și imortalizeze clipele lângă Alexandru cel Bun, ori altă personalitate legendară. Nu a lăsat fără atenție nici memorialele ostașilor căzuți în război.

Experiența pe două roți i-a schimbat viziunea asupra ciclismului. Dânsul a decis să renunțe la competițiile în domeniu, în schimbul ciclismului turistic, de această dată fără restricții de timp. Accentul va fi pus pe vizitarea capitalei și a celui mai înalt punct al țării gazdă. O primă experiență de acest fel a înregistrat în Chișinău și la Dealul Bălănești sau Piscul lui Miron, cel mai înalt punct de pe teritoriul Republicii Moldova, având altitudinea de 430 m. Cea de-a doua practică a avut loc în Ucraina, ea fiind a doua și dintre călătoriile internaționale cu bicicleta. Aici sportivul militar a ajuns la o altitudine de aproape 2000 m cu bicicleta, pășind doar 3 km pe jos, de la punctul de ascensiune, până a atins vârful Hovârla, cel mai înalt pisc al Munților Maramureșului și cel mai înalt punct de pe teritoriul Ucrainei. În acest an, destinațiile sunt Bucureștiul, Vârful Moldoveanu din România și Sofia, plus Masivul Rila din Bulgaria, or cele două sunt și mai înalte, respectiv cu 2400 și aproape 3000 m.

Aceste plăceri ofițerul le poate trăi doar în timpul concediului, ceea ce înseamnă nu mai mult de 40 zile pe an, numai în perioada caldă: „Iarna mă deplasez cu bicicleta doar spre și de la serviciu, nu și în scopuri sportive. Pe de altă parte, e nevoie de o organizare complexă, inclusiv financiară, pentru o călătorie reușită. Deci, e nevoie de ceva timp”.

Oamenii dedicați sportului, indiferent de prestația în competiții, de regulă, excelează la capitolul organizare, disciplină, voință — însușiri dezvoltate odată cu practicarea sportului. Ofițerul Răileanu a venit în sport având deja aceste abilități, formate în armată. Prin sport, el vrea să-și definească limitele, respectiv, se provoacă pentru a le depăși.

Noi, ceilalți, când cunoaștem astfel de oameni ambițioși, învățăm, admirăm, poate chiar ne simțim rușinați de lenea ce ne stăpânește câteodată și atunci decidem să preluăm exemplul cu fuga sănătoasă sau mersul pe bicicletă, nu pentru a ajunge campioni, ci pentru a da culoare vieții noastre.

Liuba VICOL