English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  Formaţia ProBachus: „Cîntăm despre patrie şi dragoste...”

Formaţia ProBachus: „Cîntăm despre patrie şi dragoste...”




„Un brav ofiţer mereu va şti

Tot ce înseamnă a sluji

Şi cînd în urmă va privi

Sigur regrete nu vor fi.

Un ofiţer adevărat

va rămîne în anonimat,

căci sincer şi mai devotat

credinţă patriei a jurat”

(„Credinţă patriei”, ProBachus)

Vitalie Andrieş (clape), Valentin Botnaru (chitară, voce), Ion Egorov (trompetă, voce), Stanislav Nicolau (vioară, voce), Igor Savin (voce, percuţie), Veaceslav Palcă (acordeon), toţi ei sînt trupa ProBachus pe care i-am invitat la un interviu, realizat în una dintre unităţile Armatei Naţionale, ca să ne vorbească despre istoria unor melodii celebre şi despre amintirile cazone.

— Probabil, nu există militar care să nu cunoască melodia „Vin ofiţerii”. De unde pornesc rădăcinile acestei piese?

Stanislav. Melodia „Vin ofiţerii” aparţine, de fapt, trupei „Savoy” din România. Piesa s-a născut prin anii 67-68 şi era interpretată folk, doar la chitară. Au trecut mulţi ani de atunci şi piesa murea. Noi am preluat-o de la ei cu circa 10 ani în urmă şi i-am dat alt suflu, am îmbrăcat-o în altă cămaşă muzicală, i-am dat un nou aranjament muzical şi acum este cu totul diferită de varianta iniţială a melodiei pe care o cîntau băieţii de la „Savoy”. De aceea, în Republica Moldova, ne aparţin drepturile de autor asupra piesei.

Valentin. Nu ştiu de ce s-a întîmplat în ţara noastră că atunci cînd militarii cereau o melodie, toţi o interpretau pe aceea a lui Oleg Gazmanov, dar nu încercau să compună una a noastră. Noi am gîndit ideea şi am dat naştere unei melodii dedicată militarilor moldoveni care să se interpreteze în limba română. Aşa s-a născut melodia „Vin ofiţerii”, într-o altă variantă decît cea a românilor.

Stanislav. Mai avem o piesă patriotică care se numeşte „Legămînt” şi încă cîteva cu tentă filosofică, aşa cum este „De la om la om” şi „Odă cîinelui”, pe versurile şi melodia lui Gheorghe Urschi. Toate au la bază întîmplări adevărate. De exemplu, piesa „Odă cîinelui” s-a născut din istoria unui cîine care şi-a aşteptat opt ani stăpînul la poartă.

Valentin. Echipa noastră pune accent pe textul profund al melodiilor. Nu acceptăm să cîntăm orice cuvinte.

— Care este istoria celei de-a doua piese — „Credinţă patriei”, care este, la fel, odă adusă ofiţerilor moldoveni?

Vitalie. Piesa „Credinţă patriei” are o cu totul altă istorie şi a apărut la rugămintea unui ofiţer. Munca asupra piesei a durat circa o lună şi jumătate. Textul şi muzica aparţin Eugeniei Carabut-Andrieş, iar la aranjament s-a lucrat cu toată echipa. Vreau să menţionez, în acest context, că primul album al nostru a fost scris în exclusivitate de membrii trupei noastre, dar la celelalte am colaborat foarte intens cu mulţi compozitori naţionali, aşa cum este Gheorghe Urschi şi Anatol Bivol, care simt ce vrem şi care ştim ce vor de la noi la stilul de interpretare. Primul album este scris în exclusivitate de noi.

— Care este prima melodie a trupei?

Vitalie. Am început cu piesele „O halbă cu bere”, care este una haioasă şi „Aşa beau oamenii buni” (remix al piesei folclorice cu acelaşi nume). Piesă care ne-a adus noroc în carieră.

Stanislav. Ne-am propus să împăcăm toate preferinţele muzicale ale cetăţenilor noştri şi am format un repertoriu divers. Cîntăm despre patrie, despre dragoste, am cîntat femeia. Iar fiecare melodie a noastră dă o povaţă.

Vitalie. Aceeaşi melodie „Johnny” are ca idee un caz real. Este vorba despre un prieten de-al lui Valentin, cu care sînt de-o vîrstă şi care nici pînă în ziua de azi nu este căsătorit. Dar pe vremea aceea, dacă ajungeai la vîrsta de 30 ani şi nu erai însurat, erai privit urît. Aşa a apărut ideea să scriem o melodie pentru holtei, pentru cei care nu vor să aibă obligaţiuni, să nu fie legaţi de problemele casnice, familiale.

— Motto-ul trupei sună în felul următor: „...Arşiţa verii i-a strîns la o bere rece, după care a urmat o discuţie lungă între băieţi...”. Despre ce discută băieţii de la ProBachus la o bere rece?

Veaceslav. Despre tot ce vrei — planuri, repertoriu. La o bere rece s-a născut şi piesa „La o bere”. Valentin este cel care a ales motto-ul.

Valentin. Nu am scris despre dragoste, pentru că toţi scriu despre ea. Am zis că trebuie să fie ceva original. Şi am scris despre bere. Şi-apoi, cine nu bea o bere rece vara. Apropo, trupa românească „Spitalul de urgenţă” a început să scrie melodii despre bere în urma noastră. Doar că noi ne-am promovat mai greu din cauza lipsei unui impresar.

— De cînd vă leagă prietenia?

Ion. Cu o bună parte dintre colegi mă cunoşteam de cînd activam în ansamblul „Joc”. Iar pe Veaceslav Palcă îl cunosc din 1998, de la Colegiul „Ştefan Neaga”.

— Cui îi aparţine ideea de a vă uni, de a forma o trupă?

Stanislav. Energia pozitivă ne-a unit. La început eram eu, Vitalie Andrieş, Vitalie Gaburea, care nu mai este printre noi, Dumnezeu să-l odihnească-n pace, basistul, care este o mare durere a trupei ProBachus şi Igor Savin. Eram studenţi şi cîntam la diverse ocazii. Apoi a venit şi Valentin. Şi am zis :"Hai să-i dăm altă culoare trupei şi să-i dăm un nume„. Aşa am devenit ProBachus, în cinstea zeului Bachus.

Valentin. De foarte multe ori ni s-a zis c-ar fi bine să schimbăm numele trupei, pentru că am promova beţia. Noi am refuzat şi din acest motiv am ratat cîteva plecări peste hotare. Nu s-a înţeles că promovăm viţa-de-vie, care este bogăţia poporului nostru, ci nu beţia.

Amintiri cazone.
Trei din cei şase
membri ai trupei au trecut prin cazarma sovietică

— Ce amintiri vă leagă de armată?

Valentin. Am îndeplinit serviciul militar în perioada 1995–1997, în Ucraina, într-o unitate de transmisiuni. Plutonul nostru se ocupa cu instalarea alarmelor. Aveam grad de sergent major şi aveam în subordine cinci sau şase militari. Păstrez foarte multe amintiri despre acea perioadă. Multe dintre ele foarte hazlii. Pentru că eram adunaţi din toate colţurile Uniunii Sovietice, mulţi dintre camarazii noştri nu cunoşteau limba rusă la fel de bine ca noi şi de aici porneau istoriile amuzante. Cînd am absolvit şcoala de sergenţi, trebuia să ne repartizeze în unităţi. Şi, îmi amintesc, în unitatea unde am primit repartiţie se tot apropia de mine un sergent şi mă întreba: „Tî hropeti umeieşi?”. Vroia să mă întrebe dacă sforăi noaptea. Şi eu răspund: „Umeiu, no ne hrapliu”. El insistă: „Net, tî hropeti umeieşi?”. Vorba era că nu ştia cum să afle dacă sforăi ca să nu fim vecini cu paturile. Şi-a mai fost o situaţie hazlie pe care o să v-o povestesc. Un camarad de-al meu a deschis uşa de la noptieră pentru că avea nevoie de ceva şi imediat a închis-o cu forţă şi a început să strige: „Daite bîstro sapog, potomu şto zdesi mîşin papa”. Mi-am dat seama că „mîşin papa” era tata şoarecilor. Şi el nu ştia cum să-i zică şobolan sau guzgan.

Igor Savin. Mie armata mi-a oferit certificat de bucătar. Am primit repartiţie într-o unitate de infanterie marină în regiunea Kaliningrad, flota baltică a Uniunii Sovietice, la funcţia de bucătar. Iar bucătarii nu aveau o misiune atît de uşoară precum s-ar părea la prima vedere. Îmi amintesc, la una din ieşirile în poligon, un comandant mi-a ordonat să-i gătesc ciuperci. Dar prepararea ciupercilor cerea foarte mult timp. Eu am zis că nu pot să gătesc ciuperci. Iar el m-a impus. Atunci m-am răzbunat. Am servit comandanţii cu ciuperci nespălate. Doar prăjite. Dar, în general, au fost ani frumoşi, ani în care am crescut, am învăţat multe despre viaţă. De aceea, cred că toţi bărbaţii trebuie să meargă la armată.

— De ce colegii vă numesc tanchist?

Stanislav. Vă zic de ce. Atunci cînd am trecut comisia medico-militară, m-au întrebat ce înălţime am. Şi am zis că am 1m 72cm. Şi ei mi-au zis că mă urcă „în tanc”. adică trebuia să fiu tanchist în armata sovietică, în care nu am intrat, pentru că atunci, deşi era Uniunea Sovietică, cei care optau pentru studii superioare, nu erau luaţi la armată. Apoi am depăşit vîrsta.

— Regretaţi că nu aţi devenit tanchist?

— Să ştiţi că da. Pentru că, după aceea, de o mie de ori mi-am imaginat cum ar fi în tanc. La şcoala din Leova, de unde sînt originar, au adus într-o zi un tanc pe care l-am privit cu mult interes şi atunci cînd mi-au zis că o să devin tanchist, îmi aminteam des de acel tanc. Dar mi-a fost dat să fiu tanchist doar în vis.

— Iar dumneavoastră, la armată, ce aţi fost?

Veaceslav. Acordeonist. Eram în anul I la conservator cînd am primit chemare la armată. Şi pentru că studiam acordeonul, cu el în spate am plecat la armată. Am făcut parte din diverse ansambluri militare în armata sovietică.

— Înseamnă că mai mult aţi cărat în spate acordeonul decît automatul?

Veaceslav. Mai mult acordeonul, dar şi arma, pentru că mai asiguram paza taberei militare.

— Cum a fost viaţa de cazarmă cu acordeonul în spate?

— Foarte interesantă şi mai uşoară decît pentru alţii. Învăţam să cînt şi melodiile din alte state. Chiar atunci cînd nu aveam acordeonul, mă rugau camarazii să cînt la un baian rusesc vechi. Era vesel. Băieţii erau mai indulgenţi faţă de mine. Ziceau că fac ei totul pentru mine, doar să îmi păzesc mîinile şi să le cînt.

— Ce mesaj aveţi pentru militarii Armatei Naţionale, care sînt fanii trupei ProBachus?

— Le doresc bărbăţie şi curaj în tot ceea ce fac, pentru că armata e o perioadă frumoasă pe care trebuie să o treacă bărbăteşte. Să nu se ferească de ea, pentru că armata este o instituţie care educă.

Şi mai au băieţii de la Probachus un mesaj pentru toţi militarii: „Cînd nu îţi pasă de tipare / Înveţi ce-nseamnă a risca / Slujeşti cu dăruinţă mare / Atunci cînd misiunea-i grea”.

Locotenent major Inga MIHAILOVA


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: cancelariama@army.gov.md

General Staff

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Social Media