English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  E-transformarea trebuie să atingă, în primul rînd, mentalitatea!

E-transformarea trebuie să atingă, în primul rînd, mentalitatea!




Colonelul Igor ZAVALSKI: "E-transformarea trebuie să atingă, în primul rînd, mentalitatea!"

Dezvoltarea intensivă a tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, tranziţia mijloacelor de comunicare, mass-media la o bază digitală, răspândirea globală a reţelelor de calculatoare a dus la faptul că societatea (unde mai rapid, unde mai lent) se cufundă într-un mediu de informare calitativ nou, specificitatea căruia constă în neuniformitate.

Existenţa acestei neuniformităţi sau, cum mai este numită, decalaj digital între ţări şi continente, urbe şi zonele rurale, sectoare economice şi industriale, chiar între organele executive ale aceluiaşi stat, care, parcă, ar trebui să fie dezvoltate în mod egal. Dar acest lucru nu se întâmplă. De ce? Una dintre principalele condiţii pentru dezvoltarea sistematică a IT, care, în acelaşi timp, cuprinde toate domeniile de activitate umană, sunt banalele investiţii capitale. În cazul în care statul nu dispune de o cantitate suficientă de asemenea investiţii, el, de obicei, începe să-şi evidenţieze priorităţile sale în dezvoltarea sferei TIC.

În Moldova, la astfel de priorităţi absolut logic, destul de rezonabil şi corect sunt atribuite domeniile sănătăţii, educaţiei şi administraţiei publice. Dar ce-i de făcut cu alte domenii ale vieţii omului şi mijloacele de trai ale societăţii?.. Cum să-şi dezvolte viitorul lor digital?.. Şi în ce stadiu de dezvoltare a TIC digitale se află ele astăzi?..

Pentru a răspunde la aceste şi multe alte întrebări revista „IT-Moldova” începe publicarea unei serii de articole, care în mod regulat vor elucida procesul de dezvoltare a TIC în toate organele puterii executive, deoarece anume ele sunt responsabile pentru modul în care au loc aceste procese.

Ciclul este deschis de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Probabil, aproape nimeni nu se poate îndoi de importanţa faptului că pentru armata oricărui stat este vital să utilizeze în sistemul de management, planificare şi aplicare tehnologii moderne de informare şi de comunicare, să integreze mijloacele de informare în management şi sistemele de comunicaţii militare, să creeze o reţea digitală unică a canalelor informaţionale. Aceste idei sunt sugerate în mod activ de propaganda mass-media din ţările dezvoltate, demonstrându-ne aproape în fiecare zi cum anume ar trebui să fie, vizavi de dezvoltarea TIC, o armată modernă.

Ceva similar mi s-a părut, atunci când măsuram pripită cu paşi rapizi platoul din faţa Ministerului Apărării, grăbindu-mă spre Marele Stat Major al Armatei Naţionale, unde aveam să capăt informaţii cu privire la modul în care armata noastră naţională trece pe calea tehnologiilor digitale. Atunci nu aveam idee despre faptul că frumoasele imagini inspirate de emisiunile televizate au înlocuit în conştiinţa mea realitatea.

Colonelul Igor Zavalski, şeful Direcţiei Comunicaţii şi Sisteme Informaţionale a Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a RM, m-a întâlnit milităreşte. În general, ca să fiu sinceră, a comunica cu militarii este extrem de plăcut. În societatea noastră cu principii neclare de moralitate, asemenea calităţi cum ar fi disciplina, acurateţea, precizia, minuţiozitatea, înmulţite la cel mai înalt nivel de profesionalism, nu le prea poţi găsi. A-i dat cuvântul — ţine-ţi promisiunea. Trebuie să faci — execută. Nu ştiu cum stau lucrurile în alte departamente, dar angajaţii de la Comunicaţii militare mi-au trezit un sentiment de admiraţie profundă, pentru că ceea ce fac ei în fiecare zi, în condiţiile actuale dificile de serviciu, altfel decât eroism nu poţi numi.

Direcţia Comunicaţii şi Sisteme Informaţionale are un subordinea sa două subdiviziuni, care răspund de planificarea operaţiilor trupelor de comunicaţii şi de dezvoltarea sistemelor informaţionale în armată. Cu alte cuvinte, această Direcţie este responsabilă de asigurarea comunicării şi de tehnologiile informaţionale pe întreaga armată. În subordonarea sa directă intră o unitate militară — Centrul de Comunicaţii şi Informatică a Marelui Stat Major al Armatei, a cărei sarcină de bază este asigurarea comunicării pentru Ministerul Apărării, Statul Major şi pentru toate structurile centrale şi, de fapt, îndeplineşte rolul principal în contextul de dezvoltare a comunicaţiilor întregii armate. Mai există o altă structură de proporţii la nivel operaţional — Batalionul Transmisiuni, conceput pentru realizarea sistemelor de comunicaţii ale trupelor terestre. În plus, fiecare unitate militară dispune de subunităţi de comunicaţii: centre staţionare, companii, plutoane sau, cel puţin, un soldat, care este responsabil pentru comunicaţii.

Iată că această gospodărie serioasă este gestionată de colonelul Zavalski. Am avut marele noroc, la care nici nu puteam visa, de a vedea Centrul Comunicaţii al Forţelor Armate ale Republicii Moldova — „sfânta sfintelor” armatei noastre, dar şi în general, a oricărei armate din lume. Mi-a părut deosebit de plăcut, mai ales că am fost primul ziarist civil, care a păşit pe teritoriul Centrului Comunicaţii.

Domnule Zavalski, chiar de la începutul discuţiei vă pun o întrebare dureroasă: cum e să duci serviciul într-o armată, pe care, cu o periodicitate ritmică din momentul existenţei Republicii Moldova ca stat independent, încearcă s-o „reducă”? Mai aveţi dorinţă de a face ceva?

Într-adevăr, tema este dureroasă. Şi, probabil, din cauză că această problemă nu este hotărâtă o dată şi pentru totdeauna în ţara noastră, Armata Naţională se află într-o asemenea situaţie complicată. Societatea primeşte informaţii incomplete, sunt încurajate asemenea stereotipuri, cum ar fi „Armata este ceva prea costisitor, acolo se află nişte trândavi şi huligani şi nu-i nici un folos de la armată”. Este dificil, dar trebuie, totuşi de conştientizat că dacă nu vom lua în considerare propria siguranţă, aceasta poate deveni ceva fatal. Trezesc confuzii propunerile de a scăpa în general de armată, de unde şi ia naştere întrebarea: „Numiţi măcar o ţară, în care nu există armată? Chiar şi ţările neutre au forţe de apărare!”

La etapa actuală de dezvoltare, Forţele Armate deja nu constituie un mijloc ce poartă un caracter pur defensiv sau ofensiv. Astăzi, Forţele Armate ale unui stat sunt, de asemenea, un mijloc de combatere a terorismului internaţional, pentru desfăşurarea operaţiunilor de menţinere a păcii, de acordare a asistenţei cetăţenilor în caz de calamităţi naturale, precum şi în alte situaţii critice. Majoritatea ţărilor nu fac economii pe seama armatei, adaptând-o la problemele actuale de securitate. Până când totul este bine şi frumos, dar în caz de ceva, cum vom contracara ameninţările moderne? Astăzi nu suntem în trecutul sovietic, când forţele armate primeau totul şi cu surplus imens.

Prin urmare, acum propunem următoarea abordare: vorbim nu despre o reducere, ci despre optimizare, redistribuire a forţelor, bazate pe noile realităţi ale mecanismului militar. De exemplu, înlocuirea unei duzini de operatori de telefonie cu trei sau patru tehnicieni pentru staţia telefonică automată sau conectarea de calculatoare într-o reţea, care permite utilizatorului să-şi rezolve problemele direct de la locul de muncă al administratorului de sistem, în loc de a păstra un stat mare de tehnicieni, care aleargă pe la toate etajele de la un computer la altul. Dar, uneori este mai raţională chiar şi o creştere a personalului: acum zece ani nu erau în cerere nici administratorii de sistem, nici experţii în domeniul securităţii reţelelor informatice, iar acum ei sunt extrem de necesari!

În plus, suntem conştienţi de rolul nostru ca instrument unic pentru transferul actului de comandă şi coordonare a acţiunii Forţelor Armate. De multe ori am citat colegilor mei spusele inginerului englez Frederick Lanchester, unul dintre fondatorii teoriei de modelare a operaţiunilor militare, care a zis că „în Antichitate, câştiga acela care avea mai mulţi ostaşi. În timpul nostru, victoria îi aparţine celuia care are arme mai bune şi mai multe rezerve. În războaiele viitoare va câştiga acela care va obţine mai rapid informaţia pentru luarea deciziilor.”

Concluzie: nu se poate fără transmisioniştii militari!

Asemenea situaţie se observă şi în armatele naţionale din fostele republici ale Uniunii Sovietice?

Desigur că nu. Luaţi, de exemplu, Ţările Baltice. Ei au realizat o dezvoltare semnificativă a forţelor sale armate. Acest lucru a fost facilitat de faptul că la un moment dat au refuzat complet armele sovietice care erau deja depăşite de timp la momentul prăbuşirii Uniunii, şi au trecut la modelul occidental de dezvoltare.

Ca rezultat, peste 20 de ani după dobândirea independenţei de către fostele republici unionale, statele baltice au putut să-şi permită nu numai o armată modernă naţională, dar, de asemenea, s-o dezvolte în mod constant, iar noi suntem doar la început de cale.

Vecinii noştri, ucrainenii, se transferă la noul echipament de comunicaţii produs de Uzina „Telekartpribor” din Odessa. Acest echipament corespunde standardelor occidentale, dar poate funcţiona şi cu vechea tehnică sovietică.

În armata moldovenească echipamentul este învechit atât din punct de vedere fizic, cât şi moral, iar staţiile radio, în cea mai mare parte, sunt analogice. Există şi echipament digital, dar în cantităţi minime, ceea ce acoperă aproximativ un sfert din necesităţi. Şi-l primim în cadrul asistenţei reciproce „Parteneriatul pentru Pace”. Reiese că modernizarea se face, în special, din donaţii.

Singurul lucru pe care ne-am putut permite să-l cumpărăm recent este un set de centrale telefonice digitale-analogice, care sunt instalate în centru şi în regiuni. Dar chiar şi acest set la momentul achiziţiei nu se afla în avangarda progresului tehnologic.

Din păcate, absolut nu este realizat potenţialul întreprinderilor autohtone, care au lucrat anterior pentru complexul militar-industrial. Sunt convins că acestea ar putea produce staţii radio de înaltă calitate şi telefoane, asambla calculatoare specializate, crea software-ul propriu. Primind comenzi guvernamentale, folosind înlesnirile fiscale, aceste firme ar căpăta un nou impuls pentru dezvoltare, iar statul ar obţine echipamente noi şi software pentru armată mult mai ieftin decât de la cetăţeni străini. Nemaivorbind despre astfel de detalii cum ar fi independenţa securităţii faţă de ţările străine, posibilitatea de export peste hotare şi de crearea noilor locuri de muncă pentru specialiştii calificaţi.

În acelaşi timp, suntem nevoiţi de a ne folosi de acel echipament, de care dispunem, să căutăm zi cu zi căi de ocolire, modalităţi de înlocuire a componentelor defecte ale sistemului, fonduri modeste pentru repararea şi întreţinerea echipamentelor de comunicaţii, păstrându-le într-o stare bună de funcţionare. Nu în zadar conducerea actuală a Armatei Naţionale formulează întrebarea în următorul mod: în cazul în care statul are nevoie de o armată serioasă, ce poate opune rezistenţă ameninţărilor contemporane ale securităţii, ea trebuie să fie dotată în mod corespunzător.

Tehnica modernă nu numai că trebuie s-o ai în dotare, dar ea mai cere şi deservire la cel mai înalt nivel, şi iscusinţa în utilizarea ei. Cum stau lucrurile cu pregătirea profesională la Direcţia Comunicaţii şi Sisteme Informaţionale?

Când vorbim despre dezvoltarea comunicaţiilor militare în ultimii ani, nu avem în vedere dezvoltarea dotării cu echipamente tehnice a Forţelor Armate, ci formarea profesională a personalului. Totuşi, trupele noastre au un specific aparte, care cere conformitate cu provocările contemporaneităţii.

Militarul în termen, având, în cel mai bun caz, studii medii complete, n-are destule aptitudini ca să deservească staţiile radio sau echipament telefonic modern, cu atât mai mult să fie un administrator al unei reţele de calculatoare. Acest lucru necesită studii speciale tehnice. Vrei-nu vrei, dar trebuie să avem specialişti de înaltă calificare, capabili să întreţină reţelele de comunicaţii în cadrul armatei, să asigure funcţionarea neîntreruptă a echipamentelor. Prin urmare, am decis să organizăm o restructurare pe etape.

Prima etapă a constat în modificarea structurii Direcţiei Comunicaţii şi Sisteme Informaţionale. Ca rezultat, această subunitate s-a redus în jumătate, dar au apărut mici secţiuni în comandamentele Forţelor Aeriene, Terestre, Logisticii, care susţin sistemul de comunicaţii pe sectoare. A doua etapă ţine de reorganizarea Centrului Comunicaţii şi Informatică al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, care şi în timp de pace îndepli neşte sarcini strategice, şi a Batalionului de Transmisiuni, orientat spre nivelul operaţional. În plus, se pune problema de a înceta recrutarea de militari în termen pentru aceste unităţi. Faptul constă întraceea că soldaţii în termen în decursul unui an de serviciu militar aproape că nu reuşesc să însuşească în mod serios tehnica specializată. Este foarte dificil de a pregăti un transmisionist, deoarece această profesie nu fiecare o poate deprinde. Şi armata fără specialişti în comunicaţii nu este o armată.

Da, la prima vedere, întreţinerea unui soldat în termen este mai ieftină decât a unui soldat profesionist, dar numai din perspective pe termen scurt. De fapt, militarul prin contract permanent îşi îmbunătăţeşte nivelul său profesional. Timp de trei ani putem obţine specialişti excelenţi. Dar după trei ani de formare a soldaţilor în termen, vom căpăta, în cele din urmă, doar trei tineri neinstruiţi până la capăt. Şi încă un fapt nu mai puţin important: militarul prin contract este întotdeauna motivat prin bani. El ştie că, dacă va lucra prost, va fi concediat şi, prin urmare, se dedă total şi fără rezerve lucrului. Cât despre soldatul în termen, acesta ştie că va trece timpul serviciului şi el, cu conştiinţă curată, va merge la „vatră”.

În ceea ce priveşte militarii pe bază de contract, apoi aici principalele surse de specialişti sunt Academia Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia Tehnică din România, colegiile tehnice.

Există modalităţi suplimentare de perfecţionare pentru transmisioniştii noştri militari?

De peste zece ani, anual, transmisioniştii noştri îşi perfecţionează calificarea în exerciţii internaţionale comune „Combined Endeavor” („eforturi comune”), care au loc în Germania. Şi unde mai pui, că fără ajutorul unor parteneri străini, care îşi asumă o mare parte din obligaţiile financiare ale părţii moldoveneşti, este puţin probabil ca soldaţii armatei noastre să poată participa la aceste exerciţii şi învăţa ceva nou în cariera lor profesională. Semnificaţia acestor instrucţiuni constă în a realiza sinergii la toate nivelurile: tehnice, tehnologice, procedurale, chiar interpersonale. Aceste exerciţii, în felul său, sunt unicele exerciţii internaţionale pentru transmisioniştii tuturor armatelor. În cadrul acestor exerciţii specialiştii noştri aprobă noi tehnologii, standarde şi proceduri de comunicare cu omologii săi din alte armate.

Pentru a îmbunătăţi formarea profesională a personalului militar în bază de contract sunt organizate cursuri, seminare şi ateliere de lucru în ţară şi în străinătate (România, Statele Unite ale Americii, China). De asemenea, se aplică şi învăţământul la distanţă (on-line). O importanţă deosebită se acordă cunoaşterii limbilor străine (engleză, germană, franceză), ceea ce permite studierea literaturii străine de specialitate, comunicarea eficientă cu colegii din armatele-partenere, participarea la misiunile de menţinere a păcii.

Mi-i plăcut să remarc că profesionalismul subordonaţilor mei este extrem de apreciat atât de către colegii din armatele străine, cât şi de specialiştii din structurile civile din Republica Moldova, cu care interacţionăm în cadrul serviciului. Sperăm că vom merita şi în viitor laude. De asemenea, este îmbucurător faptul că foştii noştri colegi, care au trecut în rezervă, nu uită de noi, oferindu-ne ajutor şi consiliere. Astfel, menţinem continuitatea de idei şi tradiţii. Ceea ce a fost planificat de mai mulţi ani în urmă noi transpunem în viaţă, iar planurile noastre for fi puse în aplicare de următoarea generaţie de ingineri de comunicaţii.

Cu restructurarea şi formarea profesională totul este clar. Aş dori să ştiu, în ce mod actuala Armată Naţională a Republicii Moldova foloseşte comunicaţiile? Au păstrat oare Forţele Armate ale ţării canalele sale de comunicaţii?

Am reuşit deja să uităm că astfel de lux a fost odată... Acum, în ciuda faptului că Armata Naţională este un organ de stat, suntem nevoiţi să lucrăm în condiţiile şi cu tarifele egale pentru toţi. De exemplu, şi ce dacă noi, precum şi SA „Moldtelecom” suntem proprietate de stat? În acest context, Armata Naţională este un client obişnuit, pentru care nu se prevăd excepţii financiare. Noi organizăm în mod regulat tendere pentru furnizarea de servicii de comunicaţii, la care participă toţi operatorii de telecomunicaţii. O firmă de telecomunicaţii mobile, de exemplu, îşi oferă serviciile de trei ori mai ieftin. Dar din punct de vedere tehnic, acestea nu ne pot garanta oferirea a câtorva nuanţe tehnice, cum ar fi, de exemplu, furnizarea ultimei mile (Last mile) prin cablu, fără a utiliza staţia radio. Şi aceasta nu ne convine, deoarece în situaţii critice nu întotdeauna ne putem baza pe semnalul radio. Reţelele de cablu sunt uneori mai importante pentru noi.

Este dificil să fii supus procesului de licitaţie. Ştiind foarte bine că tenderele au fost create cu scopul de a asigura şanse egale pentru furnizorii de echipamente şi servicii, precum şi pentru economisirea banilor publici, cu părere de rău, trebuie să constat că aici nu este totul ideal. Calendarul exa minării documentelor bate toate recordurile, dar este inacceptabil de a lasă armata fără de comunicaţii chiar şi pentru o zi. Procedura de licitaţie are ritmicitate anuală, imaginaţi-vă cum puteţi să vă păstraţi reţeaua corporativă de telefonie mobilă, atunci când peste un an va câştiga o altă firmă, şi întreaga armată va începe să-şi schimbe numerele de telefon! Iar în cazul unui alt standard, şi telefoanele mobile! Despre care stabilitate a sistemelor de comunicaţii mai poate fi vorba?

Din păcate, există o abordare foarte simplistă: luaţi ceva mai ieftin şi de multe ori aceasta se transformă într-o pierdere în ceea ce ţine de calitate. Preţul iniţial poate fi mai mic, dar cheltuielile de întreţinere, cum ar fi realimentarea sau înlocuirea cartuşelor pentru imprimante, vă poate costa de trei ori mai mult. Zgârcitul plăteşte de două ori!

Legea trebuie să atingă monopoliştii, dar dă în noi: nu se permite de a indica numele exact al firmelor producătoare, ci numai caracteristicile. Astfel, eu nu pot specifica faptul că am nevoie de un calculator cu un procesor Intel Pentium, ci doar să indic caracteristicile. Ca urmare, eu primesc un Sempron, care se va defecta mai repede. În rezultat, nu căpătăm profit, ci pierderi. Deci, este logic să fie revizuite prevederile actelor normative, cel puţin pentru organizaţiile din sfera securităţii naţionale.

Câţiva ani în urmă, experţii ÎS CRIS „Registru” au elaborat pentru Armata Naţională un Registru de stat al resurselor de mobilizare. Cum stau lucrurile astăzi în ceea ce ţine de introducerea acestui instrument puternic de organizare a serviciului în Forţele Armate ale Republicii Moldova?

Am vorbit în mod repetat despre implementarea Registrului de stat al resurselor de mobilizare. Toată lumea înţelege că acest lucru este necesar, mai ales pentru o ţară neutră. Dar, din păcate, până la punerea în aplicare mai este mult. Motivele sunt atât obiective, cât şi subiective. La moment, sistemul se află în stadiul exploatării experimentale. Ce împiedică introducerea Registrului?

Problema nu ţine de însuşi programul informatic. Ea se aseamănă cu un aisberg — este situată în straturile de sus. Mai devreme sau mai târziu, programul va fi finisat, şlefuit,va fi dat în exploatare, dar iată că aici intră în joc alte nuanţe, cum ar fi: crearea unei infrastructuri specifice extinse, care include necesitatea de a crea canale pentru fiecare unitate, pentru fiecare centru militar-administrativ, de fapt, pentru fiecare sector din ţară.

Trebuie să fie create circa 50 de locuri de muncă, la fiecare dintre care trebuie să aibă acces cel puţin doi operatori (pentru funcţionare garantată), ceea ce constituie deja — 100 de utilizatori. Toţi utilizatorii trebuie să aibă accesul de securitate, protecţia datelor deoarece vor avea de operat cu datele personale, precum şi semnătura digitală, care, de asemenea, costă bani. Dacă utilizatorii se schimbă, apoi, în consecinţă, este necesar de a înlocui mecanismul pentru asigurarea accesului la un anumit punct. Dar o sumă mult mai mare se colectează pentru arendarea canalelor de comunicaţii. Ca urmare, se „acumulează” o sumă de bani grei — mai mult de un milion de lei pe an. Aceasta constituie de două ori mai mult decât ni se alocă pentru comunicaţii, reparaţia echipamentelor, achiziţionarea de piese de schimb etc. Pentru Armata noastră Naţională, în situaţia ei financiară actuală, aceasta este un lucru de neacceptat. Prin urmare, chiar şi atunci când acest sistem informaţional va fi pe deplin pregătit, Registrul Naţional al resurselor de mobilizare, ne vom trezi din nou într-un impas.

În opinia dumneavoastră, există vreo cale de ieşire?

Soluţii sunt întotdeauna. Principalul să fie acceptabile pentru toate părţile. Poate fi vorba despre o soluţie complexă, atunci când o parte din cheltuielile contractuale vor trece pe seama organelor administraţiei locale, apropo, în conformitate cu prevederile legale ele sunt responsabile de asigurarea comunicaţiei pentru centrele militare.

Acest lucru va complica contractul, dar va ajuta la soluţionarea impasului şi va reaminti tuturor că securitatea ţării este o povară comună.Există şi alte variante. Sunt foarte impresionat de modul cum este pus la punct lucrul cu Centrul de Telecomunicaţii Speciale, care asigură o reţea Intranet guvernamental, oportunitatea utilizării acestei reţele în cadrul organelor de stat. Armata Naţională şi Centrul sunt, desigur, în relaţii con-tractuale, dar, de fapt, banii sunt transferaţi de la bugetul de stat direct la Centrul de Telecomunica-ţii Speciale, ocolind bugetul armatei.Astfel, atât Armata, cât şi Centrul sunt conştienţi câţi bani, pentru ce servicii şi unde sunt transferaţi. E simplu. Aceeaşi schemă ar putea lucra şi cu Re gistrul de stat al resurselor de mobilizare. Statul alocă bani direct în structura care îl întreţine, adică SA „Moldelecom”, iar acesta alocă deja canale la necesitate.Desigur, ar fi ideal dacă statul s-ar baza pe reţeaua sa proprie de telecomunicaţii, în cazul dat pe Centrul de Telecomunicaţii Speciale. Cu toate acestea, problema constă în faptul că această reţea nu este încă disponibilă pe întreg teritoriul ţării, iar Registrul de stat al resurselor de mobilizare trebuie să funcţioneze, după cum am mai menţionat, absolut în toate zonele din ţară.

Cu această problemă ne-am lămurit. Dar în Armata Naţională, în afară de Registrul de stat al resurselor de mobilizare, au mai fost implementate şi alte siste-me informaţionale. Relataţi-ne, vă rog, despre ele.

Avem mai multe sisteme informaţionale, care sunt în dezvoltare continuă în ceea ce ţine de îmbunătăţirea de software şi mărirea numărului locurilor de muncă. Ca şi în orice armată, folosim sistemul conducerii de luptă. El este restricţionat, informaţiile sunt criptate pentru a fi protejată de scurgerea posibilă. De asemenea, există reţeaua corporativă, prin care se transmit informaţii de serviciu ordinare. Există un sistem de informaţii al serviciului operativ al Armatei.

La nivelul autorităţilor centrale, am creat Intranet-ul nostru, realizând un depozit de date comune sub forma unei biblioteci electronice cu posibilitatea vizualizării acestor informaţii de către toţi doritorii. Astfel, am plecat de la supraîncărcarea serverului nostru în timpul expedierii reciproce de e-mail-uri de proporţie şi am eliberat spaţiul informaţional al Forţelor Armate de stocarea unor enorme cantităţi de documente repetitive. Unirea locurilor de muncă într-o reţea unică a permis transmiterea de date, fără purtători externi de memorie, care sunt în general consideraţi ca fiind prin-cipala sursă a pericolului de răspândire a viruşilor şi scurgerii de informaţii. De intrarea şi de ieşirea informaţiilor sunt responsabile anumite persoane, şi astfel putem urmări cine şi ce fel de informaţii a descărcat sau a introdus în sistem. Toţi purtătorii de memorie rămaşi au fost marcaţi şi înregistraţi. Trebuie de menţionat că actualmente în Forţele Armate ale aproape tuturor ţărilor din lume, purtătorii externi sunt încetul cu încetul depăşiţi. An de an acordăm tot mai multă atenţie problemelor legate de securitatea informaţiei. Ameninţările informaţionale nu stau pe loc!

O inovaţie interesantă a apărut la Academia Militară — învăţământul la distanţă. Pe platformă sunt amplasate mai multe cursuri, pe care le-am primit în dar, precum şi primul curs elaborat de către angajaţii Academiei. Proporţiile mici ale armatei noastre dictează această necesitate, deoarece nu toţi pot trece simultan cursurile, iar astfel obţinem cursuri de perfecţionare fără întreruperea activităţilor curente.

În Moldova a fost lansat un mecanism pentru cre-area şi dezvoltarea accelerată a guvernării electronice. Ministerul Apărării, ca parte a guvernului, este obligat să participe activ la acest proces. Cum se generează procesele de lucru în acest domeniu, deloc uşor, dar atât de necesar?

Cu părere de rău, am o opinie critică. Se creează impresia că Ministerul Apărării „a scăpat” de sub atenţia organului responsabil de e-Guvernare -Centrul de Guvernare Electronică. În lista priorităţilor au fost incluse: dezvoltarea e-învăţământului, e-medicinei, e-guvernării. Pe de o parte, aceasta este corect. Pe de altă parte, nici o ţară, inclusiv şi Moldova, nu sunt protejate de actele de terorism sau dezastrele naturale. Şi dacă atacurile teroriste, mulţumim lui Dumnezeu, la noi nu prea se întâmplă, apoi inundaţiile, activităţile seismice şi alte situaţii de urgenţă la noi în ţară au loc cu o regularitate tristă. De aceea avem nevoie de sisteme informaţionale, care ar permite decizii rapide, managementul eficient al resurselor materiale, aflate la dispoziţia autorităţilor pentru situaţii de urgenţă, astfel asigurând o reacţie rapidă la asemenea situaţii. Aceasta este în primul rând.Într-al doilea rând, armata nu este un furnizor de anumite servicii, plus la toate ea nu este o industrie producătoare. Armata urmăreşte scopul de a-şi proteja poporul, a asigura minimul necesar de securitate cetăţenilor şi structurilor guvernamen-tale. De aceea ea trebuie să aibă grijă cum gestionează alocările ce vin din partea statului pentru întreţinerea ei. Ar trebui să fie după cum urmează: un cost minim şi un maxim efect.

Ce semnifică acest lucru vizavi de subiectul conversaţiei noastre? În opinia mea, Centrul de e-Guvernare ar trebui să caute soluţii, inclusiv la nivel de software şi de creare a infrastructurii pentru toţi cei implicaţi în acest proces. Să luăm în calitate de exemplu software-ul pentru organizarea fluxului de documente electronice. În mod repetat au avut loc diverse seminare, mese rotunde, în cadrul cărora erau oferite diferite versiuni de software pentru managementul documentelor. Unul mai bun decât altul. Dar problema constă în faptul că la instituţiile de stat nu pot fi puse software-uri diferite, pentru că atunci va trebui inevitabil de făcut faţă problemelor joncţiunii lor cu sistemul general al statului.

De ce oare statul cu o astfel de structură frumoasă cum este Centrul de e-Guvernare nu ar cumpăra un software eficient pentru managementul documentelor, pe care l-ar distribui (în mod gratuit!) tuturor instituţiilor de stat? Noi nu numai că am fi implementat un sistem unic simultan în toate organele puterii de stat, dar am fi economisit o grămadă de bani. Cu toate acestea, mergem în continuare în direcţia, unde fiecare îşi rezolvă problemele de unul singur.

Sau să luăm un alt exemplu. Există mai multe tipuri ale sistemului informaţional pentru comandă şi control tactic. Este vital nu numai pentru armată, ci şi pentru toate structurile de securitate ale ţării. Prezintă interes deosebit pentru Serviciul de Grăniceri, Trupele de Carabinieri, servicii implicate în situaţii de urgenţă, chiar şi pentru organe de urmărire penală. Adică pentru toţi cei care trebuie în primul rând să vină în ajutorul oamenilor, în caz de urgenţă. Se pare că ce poate fi mai uşor: statul achiziţionează o singură dată soft-ul şi-l transmite tuturor care au nevoie. Aş numi aceasta drept „abordarea problemei la nivel statal”.

Prin urmare, cred că problema nu constă în faptul cât de repede vom construi guvernarea electronică, dar în oportunitatea ca administrarea să devină cu adevărat eficientă. Fiecare trebuie să caute gafe în munca sa, pe care le-am putea corecta prin automatizarea unui proces, care ar aduce beneficii, în special, din punct de vedere financiar. De exemplu, în cadrul instruirii militare pot fi utilizate simulatoarele. Va puteţi imagina cât s-ar putea de economisit în cazul când soldatul de la început va fi instruit să tragă corect la ţintă cu ajutorul simulatorului, şi apoi va fi scos pe poligoane şi îi vor fi date muniţii şi arme. Acelaşi lucru se poate de apli-cat şi la instruirea în conducerea tehnicii, automobilului şi maşinilor blindate. Desigur, simulatoarele costă, de asemenea, bani, dar credeţi-mă, nu atât cât sunt cheltuite la utilizarea resurselor de arme reale de luptă.

Acum, este în vogă un termen modern — transformare electronică (e-transformarea). Minunat termen, sunt de acord. Numai că transformarea trebuie să aibă loc nu atât în direcţia automatizării locurilor de muncă, cât în modificarea mentalităţii. Acum este momentul când de tehnologiile informaţionale trebuie să se ocupe doar specialiştii în IT. Mulţi au computere la domiciliu, se folosesc de telefoane mobile (patru dintre cinci), dar când vine vorba de guvernarea electronică, majoritatea observă numai un singur cuvânt — electronică. Aceasta înseamnă, după opinia majorităţii: numai pentru operatorii de calculator şi programatori. Mulţi dintre colaboratori e-guvernarea o înţeleg în felul următor: la fiecare câte un computer şi conexiune la Internet! Din păcate, o astfel de descifrare primitivă există peste tot.

În opinia mea, este necesar de a porni de la conştientizarea de către administratori, managerii structurilor de gestionare a necesităţii de automatizare a diverselor procese de management. Nu se cer declamaţii de felul: „Vreau să fie în computer, dar cum — ghiceşte singur”, dar este necesară stabilirea procedurii şi acţiunilor, pe care ar fi raţional de a le automatiza pentru obţinerea în mod rezonabil a rezervelor de timp şi bani, pe urmă trebuie de apelat la programatori, care vor sistematiza aceste procese şi le vor transforma în soft-ul dorit. Pentru transformarea procesului de lucru trebuie să nu-ţi fie frică de acesta. Prilejul de a ne transforma pe noi înşine, a ne depăşi teama de incertitudini ne-a oferit cooperarea cu ÎS CRIS „Registru” în timpul lucrului asupra elaborării Registrului de stat al resurselor de mobilizare. Aceasta a fost o adevărată şcoală de măiestrie, pentru că atunci pentru prima oară am venit în contact cu modul în care se creează un sistem informaţional, am aflat despre toate stadiile de viaţă ale software-ului. Şi cine ştie dacă am fi reuşit ceva, dacă lipsea un im-pact imens atât din partea elaboratorilor, cât şi a angajaţilor Armatei Naţionale. Acum ştim: înainte de a căpăta o cutiuţă cu CD-ul, pe care trebuie să fie înscris un program-produs, se cere multă muncă. Şi aceasta se referă la toată lumea, nu doar la programatori!

În general, colaborarea uneşte oamenii, indiferent de ceea ce fac. Iar lucrul asupra unui asemenea caz complex şi, în acelaşi timp, interesant, ca transferarea comunicaţiilor Armatei Naţionale pe linii de cale digitală, cred, va intra în istoria creării unei Moldove electronice. Apropo, dacă aveţi dorinţa de a vă alătura acestui proces, de a face o carieră de transmisionist militar sau specialist IT în armată — sunteţi bineveniţi!

Interviu realizat de Elena HOROŞIH (www.it-moldova.md)


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: cancelariama@army.gov.md

General Staff

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Social Media